Andreea Bălan este căsătorită cu actorul George Burcea. În luna aprilie a acestui an, aceștia și-au botezat fiica, Ella.
Deși are un copil încă mic, Andreea Bălan a mărturisit că își mai dorește un bebeluș.
Andreea Bălan, despre al doilea copil. „Mă bucur că ea are ce nu am avut eu”
„Îmi retrăiesc copilăria. Ieri, între cele două concerte, am avut 5-6 ore în care am fost acasă cu ea. De multe ori am spus că nu mi-am trăit copilăria. Cu ea pot să inventez tot felul poveşti. A fost un 1 iunie special. Sper să mai fie tot aşa, clar o să mai fie. George este înnebunit. Facem concurs: ce o să spună prima oară: mama sau tata? Îi mai pun piesele mele. Tot când prin casă şi ei îi place. Avem ordine în casă. Jucăriile stau aşa într-un ţarc, avem spaţiu. Avem doi căţei…
Ella are foarte multe jucării. Am primit multe cadouri. Chiar am mai dat din ele. Şi hăinuţele care i-au rămas mici le-am mai dat. Mă bucur că ea are ceea ce eu nu am avut.
Îmi doresc să mai fac un copil şi sunt convinsă că îmi voi permite să iau jucării şi la al doilea copil. Vreau să se bucure şi alţi copii. O să plecăm în prima noastră vacanţă în septembrie, am luat deja biletele. Mergem în Croaţia. O să aibă deja un an atunci, o să fie frumos, sunt convinsă”, a spus Andreea Bălan în cadrul emisiunii „Răi da buni”.
Recomandări
Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO
„George mă surprinde tot timpul cu trandafiri. Înainte să se nască Ella venea cu un trandafir. Acum vine cu doi trandafiri, câteodată şi cu trei şi pentru bunica. Azi a venit cu doi trandafiri. Niciodată vaza nu rămâne goală fără trandafiri”, a adăugat cântăreața.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
FANATIK.RO
De duminică, 1 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii trec sub protecție dumnezeiască. Vor fi ferite de rele până la sfârșitul anului
GSP.RO
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume