Pictorialul cu Andreea, George Burcea și fetița lor a fost realizat fix în ziua în care Ella Maya a împlinit doi ani, pe 9 octombrie. Atunci, vedeta de 34 de ani a dezvăluit cum a schimbat-o apariția unui copil și cum și-a mai dorit unul foarte repede după nașterea Ellei, dar soțul ei i-a spus să mai stea puțin. Și l-a ascultat: „Sunt însărcinată în cinci luni, noul bebe o să apară în viața noastră la începutul lunii martie”.

„Știu că sună ca un clișeu, dar apariția unui copil nu numai că te maturizează, te și schimbă. Pe mine m-a făcut mai fericită și m-a calmat”

Andreea Bălan e gravidă iar! Primele poze cu chipul fetiței ei de doi ani, obținute în exclusivitate de revista Unica

Andreea spune se simte pregătită pentru venirea pe lume a celui de-al doilea copil, pentru că a parcurs din punct de vedere emoțional drumul de vindecare a rănilor din trecut: „Știu că sună ca un clișeu, dar apariția unui copil nu numai că te maturizează, te și schimbă. Pe mine m-a făcut mai fericită și m-a calmat. Datorită copilăriei mele, am fost foarte mulți ani colerică, efervescentă și perfecționistă. Ceream foarte mult și de la mine și de la echipa mea. De la mine ceream mult pentru că atunci când eram mică, și mie mi se cerea, fie din partea publicului, fie de către părinte sau de către oamenii din jur, să fiu perfectă. Urcă-te pe scenă, cântă bine, zâmbește, fii perfectă. Toată viața mea am crezut că trebuie să fiu perfectă și că dacă sunt perfectă, lumea mă iubește. În trecut, nu știam să mă iubesc pe mine și n-o făceam. Dar mi-am dat seama, după 30 de ani, cu terapie, cu cărți citite, cu călătorii, că e ok să fii imperfect și că e ok să te iubești așa cum ești și să-ți accepți defectele, adică să te iubești pe tine”.

Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare
Recomandări
Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare

„Totul e foarte haios și jucăuș, mai ales acum, la doi ani, când începe să vorbească și să pocească cuvintele. Este o veselie generală”

Ella Maya a apărut în viața Andreei la finalul procesului terapeutic și al căutărilor emoționale ale artistei și a adus multe schimbări în viața acesteia. „Am devenit mai calmă, mai înțeleaptă, mai liniștită, nu mă mai enervează orice, ca înainte, nu mai caut perfecțiunea. Când vezi pereții măzgăliți și plastilina împrăștiată pe jos, nu te mai enervează nimic, oricum ești plină de plastilină pe picioare. Viața mea a devenit ca un desen animat, totul este foarte haios și jucăuș, mai ales acum, la doi ani, când începe să vorbească și să pocească cuvintele. Este o veselie generală”.

L-am întrebat și pe George cum s-a schimbat viața lui de când a devenit tată și mi-a răspuns că odată venită pe lume, Ella Maya i-a adus ceea ce îi lipsea constant în viață – zâmbetul de zi cu zi: „Nu pot să văd o singură zi fără ea, fără noi, fără mirosul special de copil, fără mânuțele ei mici care te cuprind seara la somn sau fără ochii ei plini de adevăr. Să fii tată este o minune și nu cred că mai contează dacă ai băiat sau fată, ci trebuie să mulțumești pământului că te ține și-ți oferă asemenea bucurii”.

Similitudini în programele de guvernare: decalogul USR – AUR
Recomandări
Similitudini în programele de guvernare: decalogul USR – AUR

Ia pauză doar 3 luni, din ianuarie până la sfârșitul lui martie

Pentru venirea noului membru al familiei, Andreea spune că nu se prea pregătește, pentru că a învățat multe lucruri din experiența primei sarcini. Știe ce o așteaptă, o să nască tot prin cezariană, a păstrat rochițele care i-au rămas mici Ellei Maya, iar în cazul în care copilul va fi băiat, le va face cadou cuiva care are nevoie.

Cât despre proiectele profesionale, de data aceasta s-a pregătit mult mai bine decât acum doi ani și a planificat totul în cel mai mic detaliu. Va cânta până după revelion, apoi, în ianuarie va lua o pauză, iar la sfârșitul lunii martie se va reîntoarce pe scenă.

  • Vezi mai multe poze cu fetița Andreei Bălan pe www.unica.ro

Oana Sîrbu strigă „adunarea” la întâlnirile absolvenților de liceu. „Întotdeauna închei cu melodia «Ani de liceu»”

La 78 de ani va merge o lună pe jos pentru a cinsti Centenarul României Mari! A pregătit acest maraton de 25 de ani!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Știrileprotv.ro
Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
FANATIK.RO
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
Observatornews.ro
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii
HOROSCOP
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI