Andreea Bălan se pregătește să nască în luna martie o fetiță, dar ultima zi a anului o va prinde pe Valea Prahovei, unde va avea cinci concerte. Seara o începe la ora 22:00 la Bran, apoi va merge la Sinaia pentru trei spectacole, iar la ora 02:00 va cânta la Predeal. Va fi ultimul concert pentru următoarele 4 luni! Chiar dacă va naște în martie, Andreea nu va sta însă mult departe de scenă, având deja pregătit un nou spectacol electrizant din primăvara anului viitor.

„Am cinci concerte în noaptea de Revelion. Apoi voi intra în pauză până în februarie. În martie o să nasc cea de-a doua fetiță a noastră, iar de la mijlocul lunii aprilie revin cu un nou show. Unul special, care va avea coregrafii spectaculoase, costume frumoase și piese drăguțe. De atunci o să pornesc în concerte în toată țara. Concertele îmi mențin corpul în formă, nu mai trebuie să fac fitness, să trag inutil de fiare! Și-așa era plictisitor. Deși mi-aș dori să fac și alte sporturi, nu am timp. Pe scenă chiar depun un efort fizic considerabil”, spune Andreea pentru Libertatea.

„Mă abțin să mănânc foarte mult”

Cum în perioada Sărbătorilor gurmanzii chiar au probleme când vine vorba de bunățățile din farfurie, Andreea nu se sperie că va pune kilograme în plus. „Am grijă ce mănânc! Nu mănânc prăjeli, nu prea multă carne, nu pâine și fără multe dulciuri. Mănânc pește și salate. Nu am un regim anume, adică nu țin ceva special, dar mereu am grijă! Recunosc că-mi plac la nebunie amandinele, mănânc și câte două. Ha, ha, ha! Îmi mai plac supele și ciorbele, dar reușesc să mă abțin și să nu mănânc foarte mult. Adică nu am stări în care dacă nu mănânc ceva, mor! Știu să mă controlez în orice situație”, mai dezvăluie artista.

PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse
Recomandări
PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse

Graviduța Andreea Bălan încheie anul în forță! Cinci concerte de Revelion, apoi pauză până naște! Cântăreața ne-a dezvăluit și ce pofte are în timpul sarcinii

„Dacă mergeam singură la sală mi-era lene să fac unele exerciții și stăteam pe telefon. Un antrenor stă cu biciul pe tine! E altfel când ai pe cineva în spate care să te ajute”
Andreea Bălan

3.500 de euro este tariful pe care Andreea Bănică îl solicită pentru un concert de jumătate de oră, de aproape cinci ori mai puțin decât câștigă Loredana Groza pentru un show similar

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
FANATIK.RO
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Observatornews.ro
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile
HOROSCOP
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI