În urmă cu câteva săptămâni, Andreea Bălan anunța în revista Unica că este însărcinată cu cel de-al doilea copil. Acest lucru nu le-a picat prea bine șefilor ei de la postul de televiziune Antena 1, care au fost nemulțumiți de faptul că vedeta și-a anunțat cea de-a doua sarcină în altă parte decât în trust, potrivit wowbiz.ro.
Astfel că artista a fost taxată la bani.
În momentul în care trebuia să încaseze banii pe care îi ia de la Antene, în calitate de jurat al emisiunii „Te cunosc de undeva”, Andreea a avut parte de şocul vieţii ei.
„I-au tăiat, fără să stea la discuţii, 3.000 de euro. I-au trimis o notificare î care au anunţat-o că este amendată pentru că a aunţat că este însărcinată în revista Unica. Pe şefii ei i-a enervat că nu a anunţat în trust, aşa că, fără să stea pe gânduri, au ars-o la buzunare”, a declarat o sursă din Antena 1.
„Şefii din Antenă nicinu au vrut să audă ce are de zis Andreea. I-au spus că a încălcat contractul, nu i-a interesat deloc că este însărcinată, că poate are nevoie de banii aceia, nimic. I-au trimis notificarea, i-au tăiat banii, nu au lăsat-o să vorbească”, a mai spus aceeași sursă.
Andreea Bălan este prezentă pe scena muzicală din România încă de pe vremea când era doar o copilă și cânta în trupa Andre, alături de Andreea Antonescu. După destrămarea trupei, artista a început cariera solo, bucurându-se de mare succes. Andreea Bălan este căsătorită cu actorul George Burcea din luna martie a anului trecut. Cei doi au împreună o fetiță, Ella. Andreea Bălan este însărcinată cu cel de-al doilea copil, urmând să nască în luna martie a anului viitor.