Andreea Bănică se pregătește de mare petrecere în acest weekend. Vedeta își botează băiețelul, Noah Andrei, dar își aniversează și fetița, Sofia. Tot duminică, și Bianca Drăgușanu își creștinează fetița, Sofia Natalia.
Blonda, care a născut prin cezariană, este căsătorită de foarte mulți ani cu Lucian Mitrea.
Andreea Bănică, botez cu 100 de invitați. Băiețelul va avea două nășici
„În momentul ăsta am emoţii. Îmi fac unghiuţele. Mă aranjez pentru aceste două zile mari. Sâmbătă îi serbăm ziua Sofiei, iar duminică îi facem botezul lui Noah Andrei. Iniţial am vrut să serbăm ambele în aceeaşi zi. Sofia şi-a dorit ziua ei separat. Şi am zis să nu se supere copilul. A doua zi trezeşte-te şi hai la scăldătoare.
Vor veni cei mai apropiaţi prieteni ai noştri. Cei care ţin la noi şi cu care avem o relaţie frumoasă de prietenie. Vor fi cam 100 şi ceva de persoane. Va fi ceva mai restrâns nu ca la nuntă. O să avem o trupă care va cânta toată seara. Naşii sunt naşii noştri de cununie. De data asta Noah Andrei va avea două năşice. Va mai fi şi o bună prietenă de a mea”, a spus Andreea Bănică în cadrul emisiunii „Agenția VIP”, de la Antena Stars.
„De două luni mi-am comandat rochia. Am luat-o din afară şi am comandat puţin mai mare pentru că nu ştiam cât voi slăbi. Mai am de dat jos câteva kilograme. Micuţul Noah a fost şi el la probă. I-am comandat costumul de afară. Am mers să îl modificăm”, a adăugat ea.