Andreea Marin a avut parte de o surpriză din partea uneia dintre admiratoarele sale de pe rețelele de socializare. Vedeta de televiziune a primit de la admiratoarea sa un tricou cu un imprimeu care are legătură cu fiica sa, Violeta, și o scrisoare, cadourile respective emoționând-o foarte mult.
„Nu de puține ori am fost întrebată de ce surprize am avut parte eu, cea care pune la cale surprize de când se știe. Sunt norocoasă, am de unde alege, mulțumesc lui Dumnezeu și oamenilor-minune care-i sunt „ucenici” aici, pe pământ. Surpriza este cu atât mai sensibilă, profundă, pură și îți umple sufletul când vine de acolo de unde nici nu ai cum să te aștepți. Sunt inimi care bat departe de mine, dar la unison cu inima mea, oameni pe care nu i-am întâlnit față în față, dar o faptă sau o vorbă ruptă din suflet și spusă la momentul potrivit a însemnat enorm pentru ei, când aveau mai mare nevoie de o motivație, un sprijin, o idee benefică.
Să aflu că, fără să știu măcar, am fost omul potrivit la locul potrivit și asta a contat pentru viața altui om, asta e o surpriză ce mă face să înțeleg că merită să merg înainte, pe drumul meu, care e și drumul altora și pentru care am mereu o mare responsabilitate. Simona, pe care nu o cunosc decât acum, prin intermediul tricoului său pe care a pictat pentru mine cu talent o Violetă gingașă (nimic mai potrivit pentru mine), a depășit anul trecut o cumpănă care a adus-o la limita dintre viață și moarte.
Dar acum este din nou bine, e o învingătoare și un om pozitiv, o inspirație pentru cei din jur, iar mărturisirea ei din scrisoarea trimisă mie mi-a adus lacrimi și bucurie, în același timp. Cumva, nu știu cum, în povestea reușitei ei, sunt și eu o.. .lumină. Mă onorează și îți mulțumesc, dragă Simona! Un gând bun, cu toată dragostea! #pretuiesteviata”, a spus Andreea marin în mediul online.
Andreea Marin este una dintre vedetele showbiz-ului românesc. S-a bucurat de foarte mare succes la public cu emisiunea „Surprize, surpize”, pe care a moderat-o la TVR. A fost căsătorită de trei ori. Din mariajul cu Ștefan Bănică Junior are o fiică, Violeta. În prezent, Andreea Marin trăiește o poveste de dragoste cu Adrian Brâncoveanu, consulul României în Libia.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!