Reactiile trecătorilor au fost diverse, de la uimire, la entuziasm şi indignare. Toată scena face parte, de fapt, din promovarea filmului Tudo, un thriller independent care va avea premiera în cinematografe vineri, 13 mai.
[libgallery id=”1478175″] |
Actorii care au purtat-0 pe Aylin în cuşcă, timp de câteva zeci de minute, sunt erau colegii ei de platou din filmul Tudo: Mihai Smarandache, Oana Carmaciu, Alec Secareanu, Bogdan Dumitrescu si Salex Iatma.
Tudo este poveste lui Tudor (interpretat de Mihai Smarandache), un medic rezident promițător, dar căruia îi lipsește încrederea în sine şi în capacităţile lui de chirurg. Tânărul pleacă în secret în munţi pentru a da de urma unei fete (interpretată de Aylin Cadîr) despre care bănuiește că este rănită, de care ştie de la un pacient decedat. Speră că va fi în stare să o opereze şi să-i salveze viaţa, demonstrându-şi în felul acesta că este demn de o carieră în chirurgie.
Tudo este un proiect independent, realizat cu doar 4000 de euro de o echipă restrânsă de
oameni. Filmat în Mărginimea Sibiului, în Crinț, filmul este primul proiect independent semnat de regizorul Iura Luncașu. Alături de el în toată această aventură a fost Andrei Băltărețu, în dublă calitate: aceea de director de imagine și producător.
Muzica filmului este semnată de Victor Panfilov și Adrian Despot, montajul – Roxana Mărăloiu-Tănase, efecte vizuale: Lorand Toth Vlad Ioachimescu, scenografie și costume: Cristi Marin, machiaj: Bianca Simion, scenariul: Iura Luncașu și Salex Iatma. Din distribuția filmului fac parte: Mihai Smarandache, Aylin Cadîr, Oana Cârmaciu, Alec
Secăreanu, Pavel Ulici, Bogdan Dumitrescu, Salex Iatma.