În cel mai mare eveniment dedicat unui solist de muzică populară, în cadrul festivalului concurs care îi poartă numele, Benone Sinulescu a râs cu un ochi şi a plâns cu celălalt.
Artistul s-a bucurat de cea de-a doua ediţie a festivalului de la Buzău, însă cea de-a doua zi a acestuia a coincis şi cu trista comemorare a mamei rapsodului. „Am parte de o zi tristă, pentru că astăzi se împlinesc 20 de ani de când mama mea nu mai este printre noi, iar acest cântec este mai de suflet. Trebuie să uităm, pentru că asta e viaţa”, a spus Benone Sinulescu.
După primele versuri deja ochii publicului erau umezi, mai multe femei ştergându-şi mai mult sau mai puţin discret lacrimile. „Când vine seara plâng şi mă gândesc la mama, ea a plecat spre ceruri lâsând un dor, sărmana„, le-a cântat „Nea Beni” buzoienilor. Ulterior, au urmat piese celebre din repertoriul bogat al muzicianului, printre care „Radu mamii, Radule”, sau „Câşmăriţa”, cântate la unison cu miile de spectatori prezenţi la Târgul Drăgaica din Buzău.
Cea de-a doua ediţie a Festivalului Concurs de muzică populară „Benone Sinulescu” s-a desfăşurat la Buzău, în perioada 16-17 iunie. La eveniment au participat atât tineri aflaţi la început de drum, aceştia întrecându-se în cânt popular, cât şi artişti consacraţi, printre care Angela Buciu, Paul Surugiu – Fuego, Laura Lavric, Aneta Stan, Valeria şi Traian Ilea, Nicolae Datcu, Lazăr Novak sau Emilia Dorobanţu.
CITEȘTE ȘI