Mai mulți elevi din Cluj au mimat sexul oral la Balul Bobocilor, sub privirile amuzate ale profesorilor. Imaginile cu minorii, surprinse la o probă pentru concursul de miss, au stârnit controverse pe rețelele de socializare.
Prezentatorul de televiziune Cabral, care este tatăl unei fete, și-a spus răspicat părerea despre acest caz.
„Văd pe wall-ul meu mulți influenceri care vorbesc sus și tare că întâmplarea cu banana, ilustrată mai sus, este o chestie perfect normală.
Adică în opinia lor așa trebuie să arate un bal al bobocilor, astea sunt activitățile la care să se întreacă fetele de liceu.
Și asta pentru că oricum la vârsta asta, zic ei, oricum te gândești doar la sex.
Măi, cu riscul de a părea un bătrân retrograd, mi se pare profund greșită treaba asta.
Sexualitatea este o parte importantă a omului, mă bucur de bucuriile trupului de mulți ani.
Dar mimarea sexului oral nu are legătură cu liceul.
Mimarea sexului oral nu are legătură cu educația sexuală (educație pe care o susțin 100%).
Să pui niște fetițe în genunchi și să le pui să facă ceva care arată – orice-ai zice – a sex oral… este imbecilitate pură.
Da, pe “vremea mea” era altfel. Dar nu am pretenția de la fiică-mea și de la generația ei să fie ca pe vremea mea.
Dar ar trebui să avem grijă ca cei mici să-și descopere sexualitatea într-o intimitate normală, nu în pseudo-orgii filmate.
[Poate că greșesc, nu zic nu. Așa că dacă ești și părinte sau doar copilul cuiva, te invit să-ți spui părerea. Dar nu ataca oameni și nu folosi limbaj aiurea, că fac magie și… pooof!]”, a comentat Cabral.
Citește și: VIDEO | Reportaj cu arma-n mână. Am testat mitraliera NATO și pistolul pentru luptă urbană