Andreea Raicu, în vârstă de 40 de ani, a acordat un interviu pentru Pro TV, în care a făcut declarații despre perioada sa de depresie.

Andreea Raicu a explicat din ce cauză a ajuns să sufere de depresie.

„Ambii părinţi au avut un rol. Mama care avea o influenţă asupra mea în zona creativă şi în zona asta de a performa tot timpul şi îmi spunea că tot ceea ce fac trebuie să fie impecabil, fără greşeală şi ireproşabil. Sunt cele trei cuvinte pe care cred că nu o să le uit niciodată, iar tatăl meu îmi spunea că tot timpul trebuie să fiu foarte deşteaptă că altfel o să râdă lumea de tine şi că nu există „nu pot” şi „nu ştiu”. A spune „nu ştiu” înseamnă că eşti prost şi cumva am crescut cu aceste lucruri şi evident că au început să pună presiune pe mine din ce în ce mai mult pe măsură ce creşteam“, a declarat Andreea Raicu.

„Am făcut foarte multă psihoterapie şi am citit mult şi am vrut să înţeleg ce se întâmplă cu mine. Nu se poate să ai toate lucrurile astea pe care oricine şi le doreşte şi totuşi să nu fii fericit. Am suferit foarte mult că mama nu era acasă în perioada copilăriei, pentru că era însoţitoare de bord şi plecările ei au lăsat nişte traume foarte puternice. Îmi era foarte dor de ea când eram mică şi nu era şi asta mi-a influenţat foarte mult viaţa şi veşnic am avut această teamă de abandon“, a mai spus ea.

Chipurile mutilate de război. Amploarea rănilor faciale este atât de gravă, încât experții spun că amintește de războaiele din secolul trecut
Recomandări
Chipurile mutilate de război. Amploarea rănilor faciale este atât de gravă, încât experții spun că amintește de războaiele din secolul trecut

„După care am început să fac terapie şi din cauza presiunii pe care am simţit-o din partea presei, nu eram obişnuită.. Am avut la un moment dat o relaţie cu o persoană cunoscută şi atunci presiunea a fost extraordinar de mare şi a fost o perioadă în care oriunde mă duceam era cineva în spatele meu, un aparat de fotografiat, cineva care voia să ştie ceva despre viaţa mea. Voiam să rămână doar a mea (…) Am plâns foarte mult, foarte mult, îngrozitor de mult cred că la un moment dat nici nu mai aveam lacrimi să mai plâng“, a încheiat Andreea Raicu.

Elena Lasconi a vorbit, la Interviurile Libertatea LIVE, despre campania „Rătăciți în sine. Depresia, boala mileniului!”, pe care a demarat-o împreună cu Știrile Pro Tv. Jurnalista a primit confesiuni din partea oamenilor obișnuiți, dar și de la vedete despre care se credea că duc o viață lipsită de probleme.

Citește și: REPORTAJ/Pompierul care stinge incendii și salvează vieți este, în timpul liber, pictor de icoane. ”Nimic nu m-ar putea determina să renunț la pictură”

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Acesta este cel mai murdar obiect din bucătăria ta. Atrage bacteriile ca un magnet, dar puțini știu acest lucru
FANATIK.RO
Acesta este cel mai murdar obiect din bucătăria ta. Atrage bacteriile ca un magnet, dar puțini știu acest lucru
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Observatornews.ro
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor
HOROSCOP
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI