Nina Iliescu este partenera de viață a ex-președintelui Ion Iliescu de decenii. Aflată la pensie, aceasta avea, în 2008, venituri lunare substanțiale.
Astfel, Nina Iliescu încasa suma de 10.600 de lei pe an.
Ion Iliescu încasează o pensie de 3.916 lei. Dar aceştia nu sunt singurii bani pe care îi primeşte lunar. El mai beneficiază şi de o indemnizaţie pentru că a ocupat funcţia supremă în stat, în valoare de 5.331 de lei. În total, fostul preşedinte al României încasează 9.247 de lei pe lună.
„Ne înţelegem din ochi sau chiar anticipat, ea având o adevărată premoniţie în ceea ce mă priveşte. pentru mine, soţia nu este numai omul iubit, cel mai apropiat, loial şi devotat, dar şi cel mai bun prieten şi sfătuitor. Ne completăm. Ea are multe calităţi care mie îmi lipsesc: o intuiţie extraordinară şi un fler deosebit la oameni. Este mai intransigenţă şi neiertătoare cu cei care îi înşală buna-credinţă.
Am petrecut împreună multe clipe frumoase, am avut satisfacţii şi împliniri, dar am înfruntat împreună şi momente deosebit de dificile, ceea ce ne-a apropiat şi ne-a călit. Este, fără îndoială, omul de lângă mine cel mai drag şi prețios”, spunea Ion Iliescu despre consoarta sa, Nina, cu care este căsătorit de peste 60 de ani.
Citește și: RADET bagă aeroterme în spitale și-n școli. Rețeua a ajuns ”ciur”, avariile sunt tot mai dese