Andra nu este doar cântăreață, ci și jurat la două dintre emisiunile de mare succes de la Pro TV, „Românii au talent”  și „Vocea României Junior”.

Andra, care anul trecut a fost plătită cu 1.000 de lei pe minut la o cântare, ia bani frumoși de la postul de televiziune unde lucrează, potrivit bugetul.ro

Se pare că Andra ar câștiga aproximativ 8.000 – 10.000 de euro pe lună ca jurat la emisiunea „Românii au talent”. O sumă similară ia și pentru serviciile de jurat de la o altă emisiune – „Vocea României Junior”.

La aceste sume considerabile se adaugă și concertele pe care artista le susține, tarifele ajungând, potrivit unor surse muzicale, la 6.000 de euro. În plus, Andra mai încasează bani și din reclamele pe care le face.

Ce salariu are Andra la PRO TV. Câștigurile din familia Măruță sunt fabuloase

La rândul său, Cătălin Măruță, partenerul de viață al cântăreței, aduce și el bani frumoși la veniturile familiei.

Potrivit aceleiași surse, prezentatorul de televiziune ar fi avut un salariu de 15.000 de euro la Pro TV, salariu care, însă, s-ar mai fi diminuat după ce emisiunea pe care acesta o moderează a fost mutată din prime time.

La salariul respectiv s-ar mai adăuga alți bani pe care moderatorul de televiziune îi face din prezentarea unor evenimente private, în jur de 2.000 de euro.

Spitalele regionale după 20 de ani de promisiuni: stadiul actual al proiectelor, finanțarea și estimarea finalizării EXCLUSIV
Recomandări
Spitalele regionale după 20 de ani de promisiuni: stadiul actual al proiectelor, finanțarea și estimarea finalizării EXCLUSIV


Citește și: Elena Udrea este însărcinată? Fosta deputată ar fi rămas gravidă în urma unui proces de fertilizare


 

 
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Vine schimbarea! Ilie Bolojan a făcut anunțul pe care toți românii trebuie să-l știe: „Este necesar...”. Decizia care schimbă totul: „În actualul context...”
Viva.ro
Vine schimbarea! Ilie Bolojan a făcut anunțul pe care toți românii trebuie să-l știe: „Este necesar...”. Decizia care schimbă totul: „În actualul context...”
Celebra artistă a devenit mamă la 56 de ani și a decis să ne mute din țară alături de femeia iubită, pentru a-și crește fata liniștită. De câte ori am plâns pe melodiile ei!
Libertateapentrufemei.ro
Celebra artistă a devenit mamă la 56 de ani și a decis să ne mute din țară alături de femeia iubită, pentru a-și crește fata liniștită. De câte ori am plâns pe melodiile ei!
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
Adevarul.ro
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
Mihaela Tatu, PRIMELE declarații după ce a fost înlocuită la Antena 1. De ce nu o să mai prezinte emisiunea În Direct cu România: „S-a schimbat totul peste noapte...”
Elle.ro
Mihaela Tatu, PRIMELE declarații după ce a fost înlocuită la Antena 1. De ce nu o să mai prezinte emisiunea În Direct cu România: „S-a schimbat totul peste noapte...”
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
ANIMAŢIE. În delir, şi-a luat fiica la un jaf, după ce a primit un pont. A urmat o cursă nebună cu poliţia pe urmele ei încheiată tragic sub un camion
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. În delir, şi-a luat fiica la un jaf, după ce a primit un pont. A urmat o cursă nebună cu poliţia pe urmele ei încheiată tragic sub un camion
Horoscop 8 aprilie 2025. Capricornii știu pe ce se bazează, când se gândesc la relațiile de parteneriat, dar ar trebui la reciprocitate
HOROSCOP
Horoscop 8 aprilie 2025. Capricornii știu pe ce se bazează, când se gândesc la relațiile de parteneriat, dar ar trebui la reciprocitate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI