Celebrul bucătar merge la o piață din Buftea, aflată aproape de casa lui. Nu are însă un țăran preferat de la care cumpără marfă. Pe vremea când locuia în Timișoara, avea preferatul lui. “Când stăteam în Timișoara aveam un producător, Dan de la Belinț, de la care cumpăram mereu. Avea legume așa de bune și parfumate”, povestește chef Passarelli .
Cumpără din piață fructe și legume, niciodată pește și carne. “Făcutul pieței este o plăcere. La piață trebuie să te duci cât de des se poate. Eu vin la piață pentru tot ce înseamnă legume, fructe și lactate. Cu carnea și peștele am un pic de rețineri să le cumpăr din piață”, a mai spus italianul, care are o poveste de viață impresionantă.
Cheltuiește maximum 150 de lei la o “ieșire”
De câte ori ajunge în piață, ia marfă de la producători, nu de la intermediari, fiindcă știe că de la ei găsește produse proaspete, cu aromă și gust și, tocmai pentru că știe cât de mult se muncește în agricultură, le lasă bacșiș țăranilor de la tarabe. “Dacă găsesc un producător care vinde în mod corect, îmi place să las un leu în plus, pentru că știu cât de grea este viața de agricultor”, ne-a mai spus renumitul bucătar.
Recomandări
Anunț oficial. România îndeplinește criteriul privind eliminarea vizelor pentru SUA: decizia finală, așteptată anul viitor
El merge la piață cam o dată pe săptămână. Dacă își cumpără de toate, plus brânză și “câte o slăninuță de la Sibiu”, cheltuiește cel mult 150 de lei. Un lucru e sigur, după cum el însuși ne-a spus: nu îi place să se tocmească.
Săptămâna trecută, Antonio Passarelli a fost în Piața Obor, unde a participat la campania organizată de Asociația Administratorilor de Piețe din România (AAPR) pentru încurajarea mersului la piață.
Și chef Patrizia Paglieri a fost în Piața Obor și le-a spus reporterilor Libertatea că acasă gătește italienește.
EXCLUSIV/Povestea din spatele savarinelor românești care au devenit ”virale” în Anglia. Soții Badea și-au investit toate economiile în mica lor afacere!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
FANATIK.RO
Cele mai simple metode de a scăpa de condensul de pe geamurile termopane. Ce ar trebui să faci, de fapt, pe timpul iernii
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor