Actrița Magda Catone a stat alături de regretatul actor Șerban Ionescu timp de 30 de ani, chiar dacă în ultimele luni de viață ale acestuia din urmă se luptau într-un dureros proces de divorț. S-au căsătorit în anul 1983, imediat după terminarea filmărilor la „Imposibila iubire”. Băiatul lor, Carol, a venit pe lume în 1995.
La o emisiune de la Antena 1, Magda Catone a vorbit despre cel care i-a fost partener de viață.
„M-am măritat devreme, la 24 de ani şi toate ocaziile de domişoară de cochetat cu băieţii au fost sub semnul unei frumoase şi delicate prietenii. Întâlnirea cu Şerban a fost crucială. Dacă ar fi fost să-l întâlnesc la 18 ani, m-aş fi măritat cu el. Am fost împreună 31-32 de ani, până când… aşa a fost să fie”, a declarat Magda Catone la emisiunea Acces Direct.
Actrița a vorbit despre fiul său și al lui Șerban Ionescu, Carol.
„3 noiembrie, o zi cu zăpadă în ferestre… Doctorul mi-a spus să rămân la spital să nasc. Am spus foarte convingătoare că nu, trebuie să merg la piaţă. Eu am născut fără dureri. Simţeam fluturi în stomac, am născut natural, din trei încercări… după atâtea ocazii în care tot pierdeam sarcina, am avut grijă”, a dezvăluit vedeta.
„În viaţa mea am învăţat să tac. A număra până la 10, a fi îngăduitor, a fi prieten, a începe o zi nouă, este soluţia de a ţine o căsnicie. După atâţia ani când am consumat căsnicia, e bine să ştiţi că trebuie să aflii când e bine să taci„, a încheiat ea.
Șerban Ionescu a fost unul dintre cei mai talentați și apreciați actori români, cu roluri memorabile în film și teatru. A încetat din viață pe 21 noiembrie 2012, la vârsta de 62 de ani, la Spitalul Floreasca din București. Este înmormântat la Cimitirul Bellu din Capitală. Colegii artistului știau că acesta suferea de o boală neurologică. El fusese diagnosticat și cu borelioză, o boală gravă provocată de înțepătura de căpușe.
Magda Catone, pe numele său real Magdalena-Marta Catone, este o binecunoscută actriță. A absolvit Academia de Artă Teatrală și Cinematografică în anul 1982, la clasa lui Amza Pellea și a lui Ion Cojar. Telespectatorii o țin minte și dintr-o reclamă la un detergent, care a fost difuzată ani la rând pe micile ecrane.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!