La aproape 70 de ani, Corina Chiriac continuă să fie un etalon de eleganță pentru femeile din România. Artista încearcă să țină pasul cu noile trenduri, însă nu iese nici din canoanele pe care și le-a stabilit de-a lungul carierei sale. Culmea este că nu are nici cel mai mic ajutor din partea profesioniștilor, ci își gândește singură fiecare apariție în public! „Stai să-i număr pe toți cei care mă ajută… Eu! În principiu, doar eu mă ocup de imaginea mea. Sigur că am câteva persoane cu care mă sfătuiesc. În primul rând, e fotografa mea preferată, doamna Ioana Chiriță, apoi, mai sunt scenografi cu care mă sfătuiesc, dar, în general, bunul Dumnezeu e în spatele meu”, ne-a mărturisit marea cântăreață.
Corina Chiriac are încredere mai mare în oglindă decât în stiliști
Fie că este vorba despre o emisiune TV, un recital în fața unui public numeros sau o apariție la o petrecere privată, Corina Chiriac știe mereu cum să-și aleagă ținutele și accesoriile. Ca dovadă, la Festivalul Cerbul de Aur, artista a vrut musai să poarte un colier cu un cerb, reprezentativ pentru locul în care se afla. „Sper că mi-ați remarcat cerbul de la gât. Asta mi se pare ținuta serii. Nu vă spun de unde-l am. Nu e nou, nu e nici vechi, dar nu vă spun mai multe, că am foarte multe emoții”, ne-a mai spus artista, care, se prezintă de aproape 50 în fața publicului. „Întotdeauna am emoții. Nu fac nimic special înainte de a urca pe scenă. Devii profesionist, dar tot ai emoții și cu cât trec anii, sunt și mai evidente”, a încheiat cântăreața.
VIDEO: Cosmin Nistor; FOTO: Dumitru Angelescu