Manuela Hărăbor este cunoscută grație rolului pe care l-a jucat în filmul „Pădureanca”, unde l-a avut ca partener pe regretatul actor Adrian Pintea.
Manuela Hărăbor, care are un băiat care suferă de autism, s-a măritat prima oară în 1989 cu operatorul dan Alexandru, însă mariajul lor a durat doar câteva luni.
Pe cel de-al doilea soț al ei, Soli Shaltiel, Manuela Hărăbor l-a cunoscut în 1995 într-o întâmplare cu totul inedită.
Despre Manuela Hărăbor s-a spus că ar fi fost aleasă de pe un calendar de către Soli Shaltiel, un om de afaceri american de origine evreiască, un bărbat bogat care a arătat cu degetul spre poză ei și a zis “asta-mi place”.
“Ne-am cunoscut la București. Eu am făcut o reclamă pentru Confex, o fabrică din cadrul fostei APACA, el făcea afaceri cu această fabrică. Am făcut un calendar, mi-a văzut poza, a întrebat cine sunt. Nu au vrut să-i facă cunoștință cu mine, tocmai fiindcă aveam o reputație bună.
Îi spuneau: „Ea e cuminte, las-o în pace!” L-au pus în așteptare vreo 8-9 luni de zile până când, fiindcă el a tot insistat, cineva ne-a făcut cunoștință. Ne-am cunoscut într-o joi, iar duminică a venit la părinții mei și m-a cerut de nevastă. Iar peste o săptămâna eram în Las Vegas…”, povestea actrița într-un interviu pentru revista Tango.
Diferența de vârstă dintre Manuela Hărăbor și Soli Shaltiel era de 17 ani. El mai fusese căsătorit și avea doi copii mari. Cei doi au ajuns la divorț în anul 2012.
Citește și: Cele mai tari fotografii cu Elena Udrea și amorezul ei tinerel. Iubire maximă între viitorii părinți | FOTO