Elena Udrea a fost încă din adolescenţă o femeie care întorcea toate privirile. Brunetă pe atunci, ea s-a făcut remarcată încă din timpul liceului, când a participat la un concurs de frumuseţe în Buzău, oraşul ei natal.
Mărturie a faptului că Elena Udrea a cochetat cu modellingul încă de pe băncile şcolii stau paginile unui ziar local din Buzău, care o prezintă pe fosta politiciană în ipostaze provocatoare.Atunci, tânăra Elena Udrea, în vârstă de doar 17 ani, a participat la concursul Miss Adolescenţă 1991. Blonda de acum nu a avut prea mare succes.
Deşi era “cea mai frumoasă apariţie de pe scenă”, după cum apreciau organizatorii, publicul n-a plăcut-o prea mult pe fata din cartierul Micro 5.
Mai mult decât atât, când Elena a încercat să recite o poezie în cadrul prezentării, băieţii din sală au început să fluiere, iar timida liceană a fost nevoită să părăsească în lacrimi scena. Aşa a ajuns Elena Udrea să fie învinsă de “cele mai urâte concurente”, după cum scriau la vremea respectivă autorii unui articol apărut în ziarul local.
La acel concurs, Elena Udrea și rivalele sale au avut de trecut prin trei probe. La defilarea în ținută de vară, Elena Udrea a purtat o rochie de culoare maro, iar la la a doua probă o rochie neagră.
A treia probă, ce de aptitudini, a fost cea care i-a dat bătăi de cap Elenei Udrea, cea care, în urmă cu câteva săptămâni a participat la nunta anului din Maramureș, acolo unde au fost prezenți și ex-președintele României, Traian Băsescu, împreună cu soția sa, Maria.
”Urmează proba a treia de aptitudini. Fiecare concurentă se prezintă singură. Elena, anul IV la Hașdeu. În curând n-o sa mai am 17 ani. Își cere scuze pentru emoții. Fluierături în sala. Continuă greu. ”Voi recita o poezie a lui Lucian Blaga”. Foarte puțini aplaudă. Ceilalți nici nu vor să audă. Ce greu e să fii prima din seria concurentelor… Un fel de deschizătoare de pârtie. Începe. Din păcate, nu se aude, stă cam departe de microfon. Alte fluierături. Disting totusi: ”Vei plânge mult atunci, ori vei ierta?!”.
Publicul n-o iartă. Nu vrea s-o asculte”, scria jurnalistul Cornel Stângă, care a dedicat două pagini de ziar concursului respectiv.
Deşi rezultatele sale au fost modeste, blonda de acum a reuşit să obţină atunci o menţiune care venea la pachet cu un abonament pe un an la toate spectacolele organizate de Casa de Cultură din Buzău.
Concursul de frumusețe de atunci a fost câștiugat de Dana Dumitrescu, care ulterior a ajuns actriță la Teatrul din Constanța.
Citește și: VIDEO / Cerasela din Leordeni, cerșetoarea care cântă imnuri religioase. ”M-ai văzut, m-ai ajutat, Domnul fie lăudat, măi…”