Rolul lui Daniel Kaluuya, nominalizat la premiul Oscar 2018 pentru cel mai bun actor

Daniel Kaluuya interpretează rolul lui Chris care ajunge să cunoască familia iubitei sale, Rose (Allison Williams). Pentru această întâlnire, ea îl invită pentru o evadare de un weekend alături de părinșii săi, Missy și Dean. La început, Chris interpretează comportamentul prea familial al familiei ca încercări nervoase de a trata relația interrasială a fiicei lor, dar pe măsură ce trec orele din weekend, o serie de descoperiri tot mai deranjante îl conduc către un adevăr pe care niciodată nu și l-ar fi putut imagina.

Kaluuyai-a captat atenția regizorului și scenaristului Jordan Peele, cu interpretarea sa emoțională din seria antologică Black Mirror. Peele a făcut parte dintr-un nou val de fanii americani care au descoperit seria britanică după ce a început să fie difuzată în State.

„Daniel Kaluuya este o stea completă, are o relativitate care este infecțioasă și are capacitatea de a capta momentul, ceea ce este absolut perfect”, a spus Peele când le-a explicat jurnaliștilor de ce l-a ales pe Kaluuya pentru acest rol.

Daniel Kaluuya, nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun actor

Părerea criticilor și a fanilor despre Daniel Kaluuya în rolul lui Chris din filmul ”Get Out”

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

”Este cea mai bună interpretare pe care am văzut-o. Am o rezistență personală împotriva personificărilor, iar Academia le recompensează adesea, așa cum a fost cu Meryl Streep ca Maggie Thatcher sau Helen Mirren ca Regina sau Ray Charles jucat de Jamie Foxx. Acestea nu sunt la fel de dificile ca personajele originale care sunt dezvoltate de actor și regizor”, a scris un cinefil pentru goldderby.com.

”Nominalizarea la Oscar (el a primit, de asemenea, recunoașterea Screen Actors Guild și recunoașterea Globului de Aur) este deosebit de dulce pentru o astfel de performanță internă. Ceea ce face Kaluuya în „Get Out” este un fel de muncă observațională, care poate fi atât o provocare cât și o încântare pentru un actor, dar Kaluuya și-a luat inteligent reperele de la maeștrii cu care a lucrat până în prezent”, scrie Kristopher Tapley pentru Variety.

Steven Gaydos de la Variety a scris că „teroarea, tensiunea, umorul și furia acestui rol de echilibrare cinematografică, se bazează pe umerii acestui tânăr actor britanic care comunică anxietățile universale fără a-și pierde esența eroului afro-american”.

În ce filme a mai jucat Daniel Kaluuya, nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun actor

Daniel pare pentru mulți o vedetă apărută peste noapte, dar cu o ascensiune fulminantă. Anul 2017 a fost pentru el unul uriaș. Pe lângă apariția în Get Out, care i-a adus nominalizarea la premiul Oscar a apărut și în Black Panther, cel mai de succes film al începutului de an 2018.

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF
Recomandări
PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

În afară de rolurile în cele două pelicule a ami avut câteva apariții sporadice în filme precum Kick-Ass 2 sau Johnny English Reborn. În afară de acestea a jucat în mai multe seriale de televiziune britanice.

Lucruri pe care nu le știai despre Daniel Kaluuya

Kaluuya și-a început cariera ca adolescent în teatrul de improvizație. Apoi a apărut în primele două sezoane ale seriei britanice de televiziune Skins, în care co-a scris unele dintre episoade.

Kaluuya s-a născut la Londra, dar părinții săi sunt imigranți din Uganda. De altfel, tatăl spu a rămas în țara sa natală, așa că el a fost crescut de mama sa și de o mătușă.

Kaluuya este un suporter înrăiat al echipei de fotbal Arsenal F.C.

Daniel Kaluuya, nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun actor

Ce sanse are Daniel Kaluuya, să câștige Premiul Oscar pentru cel mai bun

Potrivit caselor de pariuri, Kaluuya este cotat cu a patra șansă la câștigara premiului Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol principal, după Gary Oldman din

”Darkest Hour”, Timothee Chalamet din ”Call Me By Your Name” și Daniel Day-Lewis din ”Phantom Thread”.

Casa de pariuri Gold Derby îl cotează cu o șansă de 50/1 pentru câștigarea statuetei, fiind peste Daniel Kaluuya și Denzel Washington.

Ce alți actor sunt nominalizați la Oscarul pentru cel mai bun actor într-un rol principal în 2018

Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?
Recomandări
Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?

Memebrii Academiei Americane de Film au anunțat pe 23 ianuarie lista nominalizarilor la Premiile Oscar 2018.

Nominalizații pentru cel mai bun actor într-un rol principal, pe lângă Daniel Kaluuya sunt:

Timothee Chalamet, ”Call Me By Your Name
Daniel Day-Lewis, ”Phantom Thread”
Gary Oldman, „Darkest Hour“
Denzel Washington, „Roman J. Israel Esq.“

Libertatea.ro va avea LIVE TEXT de la Gala Premiilor Oscar 2018, care va avea loc duminică 4 martie la Dolby Theater din Los Angeles.


Citește și: VIDEO/”Mi-e frică, mami, că o să mor. Du-mă acasă”. Realitatea din spatele unui strigăt, o ”greșeală” într-un spital din România…


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
A așteptat șase ani ca să facă fotografia perfectă, iar rezultatul a fost unul complet neașteptat. Ce a reușit să surprindă un fotograf într-o singură imagine
FANATIK.RO
A așteptat șase ani ca să facă fotografia perfectă, iar rezultatul a fost unul complet neașteptat. Ce a reușit să surprindă un fotograf într-o singură imagine
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
Observatornews.ro
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI