Sora Mioarei Roman a murit. Rodica-Lenuța Georgescu s-a stins din viață marți, 31 ianuarie.

Aceasta a fost răpusă de cancer la vârsta de 79 de ani.

Sora Miorei Roman, fosta soție a lui Petre Roman, Rodica-Lenuța Georgescu, se lupta cu cancerul la sân de mai bine de 10 ani.

Văduvă și fără copii, aceasta era îngrijită de Mioara Roman și de fiicele sale.

Femeia era internată la un așezământ bisericesc pentru bolnavii de cancer.

Doliu în familia Oanei Roman: „Astăzi a fost o zi grea”

„Astăzi a fost o zi grea… Am așezat-o în locul de veci pe mătușa mea. Familia ei eram doar eu cu Catinca și mama, sora ei. A fost greu, dar și sfârșitul unei perioade de lungă suferință pentru ea. Doresc să mulțumesc tuturor celor care ne-au fost aproape.

Mulțumiri din suflet personalului medical și paramedical de la Spitalul Elias, apoi de la Hospice Casa Speranței și de la Centrul de îngrijiri paliative Sf. Nectarie, care au avut grijă de ea în ultimul an al vieții sale.

Astăzi mi-am revăzut rudele din partea mamei, de la Râmnicu Vâlcea, la care îmi petreceam vacanțele când eram mică. Ne vedem prea rar și chiar dacă era un moment trist, m-am bucurat să îi revăd.
Dumnezeu să o odihnească în pace!”, a spus Oana Roman pe internet.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Cum să ai cearșafuri apretate fără să folosești fierul de călcat. Trucul viral te ajută să economisești timp și bani
FANATIK.RO
Cum să ai cearșafuri apretate fără să folosești fierul de călcat. Trucul viral te ajută să economisești timp și bani
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Cât vor plăti românii cu credite în funcţie de IRCC, din luna aprilie. Condiţiile ca rata să scadă
Observatornews.ro
Cât vor plăti românii cu credite în funcţie de IRCC, din luna aprilie. Condiţiile ca rata să scadă
Horoscop 2 ianuarie 2025. Berbecii au șansa de a primi sfaturi de valoare și sugestii care provin din experiența unor apropiați, rude sau prieteni
HOROSCOP
Horoscop 2 ianuarie 2025. Berbecii au șansa de a primi sfaturi de valoare și sugestii care provin din experiența unor apropiați, rude sau prieteni

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI