Draga Olteanu-Matei, al cărei soț a murit în urmă cu câțiva ani, a acordat un interviu pentru emisiunea „Pulsul Zilei”, moderată de Radu Andrei Tudor la Televiziunea Națională. Prezentatorul de televiziune a mers acasă la legendara artistă, căreia, de altfel, i-a fost elev.
În cadrul interviului pentru emisiunea mai sus-menționată, Draga Olteanu-Matei, care a făcut o declarație cutremurătroare de curând, a povestit despre un lucru mai puțin știut din viața sa, și anume că a rămas repetentă.
„Pe vremea noastră, când am intrat eu în institut, în 1950, am dat examen 1.700 de elevi, am intrat 18, iar la sfârşitul anului am rămas 4. Bine că a mai fost şi cealaltă clasă.
Rămânând repetentă, am intrat în aceeaşi clasă cu Amza, cu Silvia Popovici, cu Geo Raeţchi, Gheorghe Cozorici, George Constantin, Silviu Stănculescu şi mulţi alţii.
Eu cu Amza şi cu alţii am avut absenţe foarte multe la orele de educaţie politică. Am fost exmatriculaţi, pentru că am chiulit. Şi apoi am fost trimişi la altă clasă”, a povestit Draga Olteanu-Matei.
Actrița a vorbit și despre viața sa de acum.
“Îmi place să fiu înconjurată de oameni dragi, dar mai am momente când vreau să mă şi relaxez, să citesc, să mai scriu câte un gând. Mă destăinuiesc caietului care mă rabdă cu bune şi rele. Îmi doresc sănătate şi putere. Mereu spun o rugăciune, de când eram mică fac asta. Trebuie să te îngrijeşti şi de tine, şi suflet, în goana după bani şi cum poţi să te îngrijeşti altfel dacă nu citind? Eu sunt bine, încă sunt verde”, a afirmat artista.
Citește și: EXCLUSIV/ Roxana Ciuhulescu și-a oficializat relația cu Silviu Bulugioiu. A avut ok-ul mamei!
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!