ACTUALIZARE 14 noiembrie. Din cauza faptului că Gabriela Firea, primarul Bucureștiului, a anunțat închiderea Arenei Naționale, organizatorii au mutat meciul dintre naționala artiștilor și Generația de Aur pe arena Ilie Oană din Ploiești. Ora de start: 14.00!
Naționala de fotbal a Artiștilor, care anul acesta a ieșit campioană mondială din înfruntarea cu celelalte naționale, va întâlni pe stadionul din București o parte din Generația de Aur a fotbalului românesc. La meciul demonstrativ și-au anunțat participarea foștii mari jucători Gică Hagi, Gică Popescu, Dănuț Lupu, Miodrag Belodedici (FOTO), Dorinel Munteanu, Iosif Rotariu, Adrian Ilie, Ionuț Lupescu și Florin Prunea, antrenor al legendarilor jucători fiind propus Ioan Andone.
Din rândul artiștilor cu poftă de fotbal îi amintim, pe lângă Enache și Temișan, pe Andrei Ștefănescu și Kamara (din trupa Alb Negru), fostul prezentator de televiziune Dan Cruceru, Corneliu Păsat, Bogdan „Dl Problemă” Tașcău, Rareș Varniote (Free Deejays), Paul Gheorghe (Trouble Crew) și Ralfo.
Enache și Temișan dau piept cu Hagi și Gică Popescu pe Arena Națională. Miuță de Centenar între artiști și fotbaliști
Din cauza efortului pe care-l vor depune în teren, artiștii nu vor putea cânta la acest eveniment, în schimb o va face Corul parohial Irești și solista de muzică populară Laura Olteanu.
Data meciului-spectacol care se va încheia cu un concert nu a fost aleasă la întâmplare; potrivit calendarului iulian, folosit în România până în anul 1919, Marea Unire a avut loc pe 18 noiembrie 1918.
Biletele vor fi puse în vânzare în curând, iar o parte din fondurile strânse vor ajunge la fetița fotbalistului Iosif Rotariu, Kassandra, bolnavă de osteomielită, care duce o copilărie de coșmar, fiind operată până acum de peste 40 de ori.
Lotul de artiști fotbaliști reprezentat de veteranii Adrian Enache și Aurelian Temișan s-a întors anul acesta de la Moscova (unde a avut loc și Campionatul Mondial de Fotbal) cu trofeul Turneului Art Fotbal 2018