Biu Marquetti este o prezență exotică în peisajul showbiz-ului românesc. Originară din Cuba, artista a venit în România în urmă cu 10 ani. A devenit cunoscută publicului din țara noastră după ce a fost solista trupei Mandinga. După separarea de trupa respectivă, Biu Marquetti a ales cariera solo, reușind să se impună și să ajungă la inimile publicului.
Deși se bucură de succes în plan profesional, în plan personal cântăreața avea un mare of, și anume că fiica ei, Lienlysbell – „Mi bella” (n.r. frumoasa mea, cum o alintă Biu pe fata sa) nu se afla alături de ea, rămânând în Cuba natală.
În vara aceasta, cel mai mare vis al lui Biu Marquetti s-a împlinit. A reușit să-și aducă fiica în România.
Mama cântă, fiica dansează pe scenă
În vârstă de 16 ani, fiica lui Biu este o adolescentă foarte frumoasă. Tânăra își petrece vacanța de vară alături de celebra ei mamă, care are contract să cânte la un restaurant din stațiunea Eforie Nord.
Cea mai înduioșătoare înregistrare cu Marius Țeicu și fiica lui, Patricia. Îți dau lacrimile | VIDEO
Adolescenta nu poate sta departe de scenă, astfel că, în fiecare seară, dansează pe scenă alături de dansatoarele mamei ei.
„E cu mine la Eforie Nord, unde cânt seară de seară. Am avut de ales între un contract în București și unul la mare. Am ales marea pentru că am vrut ca ea să fie într-un mediu cât mai apropiat de cel din Cuba. Stă cu mine, dansează cu mine, alături de fete. Ea mi-a cerut. I-am făcut și costum. Se obișnuiește în România. E mai greu cu limba, că nu se descurcă în română. Este prima oară când a ieșit din țară, din Cuba… Nu prea a mâncat mâncare românească, mai mult pui, cartofi prăjiți… Îi place în România și vrea să vină definitiv aici”, a declarat Biu Marquetti în exclusivitate pentru Libertatea.
Are consimțământul tatălui să vină în România
Biu Marquetti a mărturisit, în exclusivitate pentru Libertatea, că Lien, fiica ei, vrea să vină definitiv în România, alături de mama ei și că tatăl adolescentei este de acord cu acest lucru.
„Ea își dorește să vină aici, în România. Am consimțământului tatălui ei. Se va întoarce în Cuba, unde are de terminat clasa a XII-a. Mi-ar plăcea să facă facultatea aici. Învață foarte bine. Își dorește să devină stewardesă sau medic stomatolog. Înainte de a se întoarce în Cuba, la sfârșitul lunii august vom merge la Brașov, la Bran, vreau să vadă castelul lui Dracula”, ne-a mai declarat Biu Marquetti.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!