Dana Săvuică nu a vrut sub nicio formă să îngroașe numărul vedetelor care au la activ o carte lansată. După numeroase refuzuri și convinsă de împrejurări, amintirile și fanteziile fostului manechin au văzut lumina tiparului. “Îl rugasem pe tatăl meu, pentru că el a avut așa o viață extraordinară în diferitele misiuni diplomatice.

Tată, te rog frumos, așterne și tu pe hârtie când poți, când ai chef, când ai inspirație – momentele marcante din viața ta, după care hai să încercăm să scrii o carte, pentru că așa mi se pare normal, un om ca tine trebuie să își scrie memoriile la un moment dat! Tata tot spunea: Da, da da!, dar până la urmă nu s-a concretizat nimic. Și la un moment dat, anul trecut când am intrat în colaborarea pe proiectul antologiei “Cum e să fii fată”unde am scris și 2 povești pe lângă alte opt autoare, cei de la edituara Univers mi-au zis. Dar nu ai curajul să scrii tu o carte de la cap la coadă? Să fie a ta?

Prima oară i-am refuzat, le-am spus nu, pentru că au fost multe persoane publice care au făcut acest lucru, mai bine, mai prost. Eu nu vreau să mă perceapă lumea ca acea “vedetă multilateral dezvoltată care știe să le facă pe toate și care nu mai știe ce să inventeze ca să fie în lumina reflectoarelor. Și tot au zis: Ba nu, că tu scrii frumos! Nu știu cât de bine scriu, pentru că scriu pentru mine. Eu am un jurnal, am blog, dar cam atât. Văzând că eu tot refuzam, mi-au zis: Uite, hai să te întâlnești cu noi și cu editorii noștri, tu povestești și noi scriem! A, nu! Deci în momentul acela, când mi-au zis chestia asta: dar ce eu nu sunt în stare să fac chestia asta de una singură?

Și m-am apucat să scriu în fiecare noapte. Uite așa am ajuns să scriu o carte într-un an de zile, noaptea. Noaptea venea inspirația.De ce? Pentru că eu în timpul zilei sunt foarte ocupată, am tot felul de proiecte , angajamente, iar noaptea lipsa zgomotului de fond, ascultam numai greierii, și mă puneam pe scris. Uite așa începeau să apară amintirile mele, tot felul de povești, am și fantezii acolo, este o carte autoficțiune”, a declarat, pentru Libertatea, Dana Săvuică.

Dana Săvuică și teama de singurătate

Punând pe hârtie anumite trăiri din copilărie, Dana Săvuică a ajuns la o concluzie. Practic a conștientizat anumite lucruri. “Solitudine, înainte mă feream să rămân singură, îmi era frică să rămân doar cu mine, acum iubesc clipele în care vorbesc cu mine însămi, am multe să îmi spun, ce a fost, ce va fi, ce bucurie să te poți elibera de tot ceea ce e în jurul tău, fără să ai un sentiment de vinovăție”, ne-a relatat ea un pasaj din cartea “Din călătoriile unei femei cu suflet de copil”.

Recomandări

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

Dana Săvuică și sora ei au au copilărit vreme de 5 ani în Sri Lanka, unde părinții lor erau detașați – în baza unor misiuni diplomatice – pe vremea lui Ceaușescu. Din cauza unei directive a fostului președinte, fetele au fost trimise în țară și despărțite de părinți vreme de 9 ani. Acea perioadă a lăsat totuși urme. De aici i se trage teama de singurătate?

 “Nu știu de la ce, pur și simplu poate pentru că am crescut copil singur, poate să fi fost și chestia asta.  Îmi place întotdeauna să fiu înconjurată de prieteni, de familie, nu îmi place să călătoresc singură. De câte ori am ocazia să merg undeva și poate nu am cu cine să merg, de multe ori abandonez călătoria, pentru că nu îmi place să stau singură”, ne-a mărturisit Dana Săvuică.

Vorbea la telefon cu părinții un singur minut pe an

Dana Săvuică își amintește cât de greu i-a fost în copilărie să fie despărțită de părinți. Deși era înconjurată cu dragoste de bunici, o avea alături pe sora ei, vedeta resimțea din plin absența mamei și a tatălui. Îi vedea sau îi auzea foarte rar.

“Am trăit cu bunicii mei la Târgoviște, părinții mei erau la mii de kilometri depărtare. Să zicem că atunci eram doar câțiva copii care sufereau la distanță după părinți, acum, din păcate, a devenit un întreg fenomen în România, pentru că mulți lucrează în străinătate, ca să pună o pâine pe masa copiilor și a familiei. Cred că multă lume ar putea să înțeleagă acum prin ceea ce am trecut eu când eram copil și să empatizeze cu dorința mea arzătoare de a-mi vedea părinții, de a-i vedea de Crăciun, de Anul Nou, de Paște. Eu îi simțeam sau îi ascultam doar un minut la telefon o dată pe an și aveau bani să cumpere doar un minut. Deci foarte scumpe erau convorbirile telefonice și atunci îți dai seama că nu e ok ca un copil să crească așa, dar, pe de altă partre, le simțeam dragostea inclusiv de la depărtare”, a declarant, pentru Libertatea, Dana Săvuică.

Citeste si: Dana Săvuică își lansează cartea de debut, “Din călătoriile unei femei cu suflet de copil “

Urmărește-ne pe Google News