Elena Merișoreanu adoră bijuteriile din aur și le etalează cu eleganță de câte ori are ocazia. Cântăreața de muzică populară a fost nevoită să ia măsuri de urgență, după ce în urmă cu ceva vreme menajera a lăsat-o fără un sfert de kilogram de aur.
Elena Merișoreanu a mers pe încredere și a luat plasă. Vedeta a fost prădată de propria menajeră, care se pare că ar fi plecat cu o parte consistentă din tezaurul ei. Aceasta nu i-a trezit suspiciuni și cântăreața nu a bănuit nicio clipă că femeia care îi făcea curățenie în casă ar putea fi atrasă de podoabele ei. După episodul tragic care s-a petrecut în casa ei în urmă cu ceva vreme, Elena Merișoreanu nu s-a lecuit de menajere, dar a luat măsuri de urgență.
“A furat destul de mult, nu am recuperat nimic. Nu am renunțat, am alta menajeră. Mi-a dat-o fiică-mea cea mică. Ea are o menajeră extraordinară și vine o dată pe săptămână la mine. Nu mai bag pe oricine în casă. Bărbatul meu a zis: Te-ai lecuit! Am luat seif și le-am băgat pe toate acolo. E o tâmpenie să bagi pe cineva în dormitor și unde ai lucruri de valoare”, a declarat, pentru Libertatea, Elena Merișoreanu.
Menajera îi fusese recomandată de preoți
Cântăreața a mers pe încredere în ceea ce o privește pe femeia care ar fi plecat cu o parte importantă din bijuteriile ei. Mai mult, a angajat-o după ce a primit referințe bune despre ea.
“Femeia era recomandată de preoți, dar nu sunt de vină preoții. Le vezi rugându-se până la pământ, dar nu știi de ce sunt în stare!”, a precizat Elena Merișoreanu.
Fie că sunt cumpărate sau primite, vedeta recunoaște că fiecare podoabă pe care o poartă are o valoare sentimentală impresionantă pentru ea. De-a lungul timpului, cântăreața de muzică populară a făcut investiții în cercei, brățări, coliere, ajungând astfel să aibă o colecție bogată de bijuterii. După întâmplarea nefericită, Elena Merișoreanu este atentă să își pună podoabele în seif și să nu îl uite din greșeală deschis. Chiar dacă nu mai există vreun pericol iminent, artista de muzică populară se asigură astfel că averea ei este în siguranță.
Citeste si: Elena Merișoreanu și Ionela Prodan au fost la un pas să fie cumnate