Deși majoritatea femeilor adoră să pierdă vremea prin magazine și să își achiziționeze fel de fel de obiecte, Giulia reprezintă o excepție. Vedeta face shopping de nevoie pentru familie sau atunci când soțul reușește să o convingă. Așa s-a întâmplat și zilele trecute, când a petrecut minute bune într-un concept store, bifând astfel un eveniment monden.
“Mie nu îmi place la shopping, lui Vlad îi place! Atunci când merg la cumpărături, merg pentru copii sau pentru că trebuie să iau ceva musai și dacă e să-mi sară în ochi ceva care să îmi placă, îmi cumpăr. Nici măcar nu probez niciodată. Nu-mi place în magazine, trebuie să fiu mega deprimată ca să pot să merg în magazine. Nu sunt fan shopping. Nu îmi place”, a recunoscut Giulia.
Nu își lasă soțul singur la cumpătrături
Artista și-a pus amprenta asupra vestimentațiilor partenerului său de viață.
“El nu merge singur la shopping, Doamne ferește să meargă singur! Îi place foarte mult să meargă cu stilista lui personală, adică eu! Îi fac garderoba pentru întregul sezon, în principiu. Altfel el cheltuiește tot și oricum nu e bine! Vlad le găsește, dar pe stilul lui, între timp și-a mai schimbat un pic stilul, pentru că l-am ajutat eu, dar tot mai avem de muncă”, a declarat, pentru Libertatea, Giulia Anghelescu.
Giulia este o mamă relaxată
Giulia și Vlad Huidu au doi copii, o fetiță și un băiețel. Cei doi susțin că au familia completă și se ocupă îndeaproape de cei 2 moștenitori.
“Antonia a intrat în clasa zero deja. Chiar dacă e mai mititică decât restul colegilor, a fost un pic tot timpul peste medie și atunci se descurcă foarte bine. Nu se simte că e vreo diferență de vârstă între ea și colegii ei. Iar cel mic e primul an de grădiniță, dar este super încântat. Sunt o mamă relaxată, am încredere în copiii mei, lor le place mult să socializeze și să se joace cu alți copii”, ne-a povestit Giulia.
Foto: Mihnea Ratte, facebook