Mihai Albu a spus adevăratul motiv pentru care a divorțat

Iulia și Mihai Albu, în vremurile bune, când participau împreună la emisiuni TV

După ce Mihai Albu a chemat-o la judecată pe fosta lui soție, declarându-se nemulțumit de programul de vizită pe care îl are pentru  fiica lui, Iulia Albu, de meserie avocat, și-a pregătit temeinic „lupta”. Așa se face că vineri dimineață cei doi foști soți au avut prima întâlnire la Tribunalul București. Iulia și-a făcut teleme și pe 20 ianuarie a scos artileria grea.

Conform surselor noastre, fashion-editorul a cerut în instanță anchete sociale, pentru a se observa în ce condiții și cum ar putea trăi Mikaela în casa fiecăruia dintre ei, dar mai ales a cerut să fie audianți martori în acest dosar. Se pare că nemulțumirea Iuliei vine din simplul fapt că fostul soț încearcă de această dată să modifice niște condiții pe care el le-a impus în urmă cu aproape patru ani, prin actul de divorț.

12-iulia-albu-VLAD3768.jpg

Iulia Albu scoate artileria grea și vrea pensie alimentară mai mare

Fashion-editorul nu se oprește aici, ci, conform acelorași surse, se gândește serios să ceară și o pensie alimentară mai mare. În momentul de față se pare că suma pe care o achită designer-ul de pantofi se ridică undeva la 1000 de lei, sumă asupra căreia au convenit în momentul divorțului. Dat fiind noii termeni de judecată, se pare că Iulia are de gând să joace dur, mai ales că la mijloc sunt fericirea și confortul fiicei sale.

Catastrofa de la Scânteia, după 15 ani. Avocații au luat mai mult de jumătate din despăgubirile date de asigurător: peste 400.000 de euro de la orfani, văduve, părinți în doliu
Recomandări
Catastrofa de la Scânteia, după 15 ani. Avocații au luat mai mult de jumătate din despăgubirile date de asigurător: peste 400.000 de euro de la orfani, văduve, părinți în doliu

Mai mult, jurata de la „Bravo, ai stil” și-a făcut mai mult decât perfect temele și, înainte de a începe procesul propriu-zis, și-a achiziționat o casă nouă, mult mai mare decât apartamentul în care a stat până acum, pentru a demonstra că Mikaelei nu-i lipsește nimic, din niciun punct de vedere.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Cu ce să speli geamurile obligatoriu ca să fie curate lună și să nu mai aibă pete. Soluția e bună și pentru ramele din termopan, trebuie să respectați regula “zilelor înnorate”
FANATIK.RO
Cu ce să speli geamurile obligatoriu ca să fie curate lună și să nu mai aibă pete. Soluția e bună și pentru ramele din termopan, trebuie să respectați regula “zilelor înnorate”
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Anca Dinicu a NĂSCUT! Actrița a devenit mamă pentru prima dată. Ce nume special au ales vedeta și iubitul ei pentru copilul lor. FOTO
Elle.ro
Anca Dinicu a NĂSCUT! Actrița a devenit mamă pentru prima dată. Ce nume special au ales vedeta și iubitul ei pentru copilul lor. FOTO
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Cât ne costă risipa alimentară şi cum o putem reduce? În 30 de ani, românii aruncă 90.000 de lei la gunoi
Observatornews.ro
Cât ne costă risipa alimentară şi cum o putem reduce? În 30 de ani, românii aruncă 90.000 de lei la gunoi
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI