Omul de afaceri Silviu Prigoană, care în prezent este căsătorit cu Mihaela, a avut mai multe mariaje cu prezentatoarea de televiziune Adriana Bahmuțeanu. Din căsniciile lor cu năbădăi au rezultat doi copii, Eduard și Maximus, pentru custodia cărora cei doi au ajuns să se lupte în instanță. Silviu Prigoană, care a slăbit spectaculos în ultima perioadă de timp, a încercat să le ofere o vacanță de vis și plină de experiențe inedite celor doi băieți pe care îi are cu Adriana Bahmuțeanu.
În timp ce prezentatoarea de televiziune i-a dus pe Eduard și Maximus la țară și la ștranduri din capitală, omul de afaceri i-a plimbat pe micuți în cele mai frumoase locuri din Europa, acolo unde Eduard și Maximus nu doar că au trăit experiențe noi, dar s-au și distrat de minune.
Copiii au stat 40 de zile la el
„În familie am petrecut cu băieții, ca de obicei. Am fost la Oradea, la Aqua Park cu ape termale cinci zile, în Cipru la mare, în Elveția, Austria, Franța la munte și bineînțeles Germania – Europa Park”, a declarat Silviu Prigoană în exclusivitate pentru Libertatea.
„De două ori, câte patru zile, am fost și la Mamaia”, ne-a mai spus el.
Eduard și Maximus au avut parte de un adevărat răsfăț cât au stat cu tatăl lor. vacanța de vară petrecută alături de tatăl lor s-a întins pe durata a 40 de zile.
„40 de zile au stat la mine, între 20 iunie și 1 august”, ne-a specificat omul de afaceri.
Adrianei Bahmuțeanu îi place la „coada vacii”
Pe contul ei de pe o rețea de socializare, Adriana Bahmuțeanu a publicat mai multe imagini din vacanța petrecută alături de cei doi băieți pe care îi are cu Silviu Prigoană.
„Nu știu cât de fițoși sunt unii și nici nu mă interesează, dar mie îmi place să petrec câteva zile pe an măcar la țară, la coada vacii sau altfel spus, în mijlocul naturii! Și îmi învăț și copii să facă la fel! Să mâncam fructe din pom, să bem lapte direct de la văcuță, să culegem porumb și să ajungem acasă plini de pământ din bătătură„, a explicat prezentatoarea de televiziune.
Citește și: EXCLUSIV. Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol, probleme mari. Doctorul a intervenit de urgență!