Deja de câteva luni bune, Bianca Drăgușanu face și desface pentru organizarea botezului fiicei sale, Sofia Natalia. Micuța în vârstă de șapte luni va fi creștinată duminică, iar evenimentul va fi sărbătorit ca la casele mari. Și cum obrazul subțire cu cheltuială se ține și doar o fată are mamă, Bianca a sărit peste ofertele de barter și a pus la bătaie toți banii pentru a ca totul să iasă după dorințele ei. Cea mai grea parte a operațiunii a fost găsirea localului și nu s-a zgârcit deloc, alegând unul de pe maul lacului Herăstrău, unde meniul se va ridica la aproape 300 de euro.

EXCLUSIV/ Totul despre botezul fetiței Biancăi Drăgușanu. Chef de peste 15.000 de euro

Mâncare pentru toate gusturile

În ceea ce privește meniul, Bianca a vrut să fie sigură că satisface toate gusturile, poftele și stomacurile celor aproape 100 de invitați ai săi, așa că a adăugat feluri peste feluri ca să împace carnivorii cu vegetarienii și mofturoșii cu pofticioșii. Va avea preparate de vită, de curcan, pește de toate felurile, brânzeturi alese, legume, fructe, salate, toate stropite cu băuturi felurite.

Iar extravaganțele nu se opresc aici, ci continuă până la… peste 18.000 de euro.

EXCLUSIV/ Totul despre botezul fetiței Biancăi Drăgușanu. Chef de peste 15.000 de euro

Totul despre botezul fetiței Biancăi Drăgușanu. Un camion de flori naturale

Ca orice femeie care ține la tot ce ține de zona estetică, Bianca a pus mare accent pe decorațiuni. Astfel, a contactat mai multe firme care îi vor furniza, printre altele, scaune din piele albă cu detalii aurii, un camion de flori, baloane cu heliu și flori din hârtie realizate manual, care vor da o notă aparte terasei de 30 de metri pătrați.

Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale
Recomandări
Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale

Tortul și candy-barul au fost schițate, făcute și refăcute de o mie de ori până s-a ajuns la un rezultat pe gustul vedetei, la fel și meniul și lista de invitați.

Adriana Antoni, responsabilă cu atmosfera

Programul artistic nu va presupune o pleiadă de artiști autohtoni, ci va avea câteva momente bine așezate în schema petrecerii. Invitații vor sosi în jurul orei 17.00, la 19.30 vor intra în scenă ursitoarele, o oră mai târziu va avea loc un moment de dans al baletului fostei ”bebelușe” Oana Ioniță, iar la 21 va începe cheful cu Adriana Antoni cap de afiș. Restul serii va fi asigurat de un DJ bine instruit. Printre cei care se vor distra pe muzica lui se numără Valentina Pelinel, Oana Roman, Dan Capatos…

11 rochii pentru Sofia și două ținute asortate cu mama

EXCLUSIV/ Totul despre botezul fetiței Biancăi Drăgușanu. Chef de peste 15.000 de euro

Cu o mamă care-și petrece mai toată ziua în atelierul propriu de croitorie, sărbătorita nu va duce lipsă de ținute. Într-un exces de zel și nehotărâre, Bianca i-a creat 11 rochițe pentru marele eveniment însă, cel mai probabil, micuța va îmbrăca o rochiță asortată cu a mamei ei până la biserică, apoi ținuta din trusoul Anne Bebe, după creștinare, iar la petrecere, o altă ținută asortată cu a mamei sale, accesorizată cu pantofiori îmbrăcați în pietre Swarovski, asemenea sandalelor Biancăi, operațiune care a costat-o pe vedetă 3.000 de lei.

Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ
Recomandări
Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ

Nașii Sofiei Natalia vor fi Monica și Cristi Glodeanu, aceiași care i-au cununat pe Bianca și Victor.

Citește și: Prima imagine cu Valentina Pelinel de la botezul băiețelului ei. Ținuta purtată de vedetă a atras toate privirile

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Observatornews.ro
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI