Provenind dintr-o familie de muzicieni, Alex nu a avut nici cea mai mică problemă să urce pe scenă. Apropiații susțin că de când era mic era fascinat de absolut orice obiect care scotea sunete. „Încă de când era mic, Alex era de-a dreptul fascinat de tot ce scotea un sunet aparte, în acea perioadă descoperise că farfuriile și tigăile au sunete diferite și începuse să bată în ele. De atunci, nu a existat o zi fără muzică”, ne-au povestit sursele noastre. Aceleași surse ne-au mai spus că tânărul nici nu avea cum să-și aleagă o altă meserie, ținând cont că este nepotul cunoscutei Aura Urziceanu. „Moștenește genele muzicale. Pe lângă Aura Urziceanu, Alex îl mai mai moștenește și pe bunicul lui George Urziceanu, dar și pe unchiul său Petrică Ștefan, un saxofonist de excepție”, ne-au mai spus surse din anturajul tânărului.
Din păcate, Alex era foarte mic atunci când Aura Urziceanu a ales să se stabilească în Canada, așa că relațiile dintre ei nu au rămas foarte apropiate. Cel mai probabil artista nu știe că este concurent la cel mai mare concurs muzical din România și că este susținut de Marius Moga. „Alex nu a păstrat legătura cu Aura Urziceanu deoarece ea s-a rupt de familia ei în momentul în care s-a stabilit în Canada. De altfel nici nu-i place să profite de pe urma numelui Urziceanu, ci speră să devină cunoscut pe propriile forțe. De când a fost acceptat la Vocea, Alex a căpătat o mai mare încredere în el, iar faptul că a ajuns în echipa lui Marius Moga îi dă și mai multă siguranță”, ne-au mai spus aceleași surse.
Între Vocea României și Adelina Pestrițu
Pe de altă parte concurentul de la Vocea României nu este deloc străin de showbiz. Acum un an, Alex Baroc a avut o colaborare cu o casă de producție din România, sub numele de Baroq, cu care a și scos două piese cu videoclip. În unul dintre clipuri a avut-o ca parteneră pe nimeni alta decât Adelina Pestrițu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro