Cum nunți și petreceri onomastice sunt cu sutele, aceștia ascund cu discreție o afacere din care, privilegiații câștigă sute de mii de euro anual. Într-un clasament cât mai aproape de adevăr, vi-i prezentăm pe cei care ”dosesc” sub cojoace minim 100.000 euro pe an.

Câțiva soliști își poartă cojoacele prin luxoase limuzine, cu șoferi și nu se dau obosiți dacă e să ajungă până și în cele mai înrepartate și prăfuite localități din țară, căci merită, mai ales că au un gaj ce pleacă de la 1000 euro.

EXCLUSIV/Campionii la încasat! Enceanu, Mâțu Stoian ori Ionuț Dolănescu bagă la bundiță câte 100.000 € pe an

În capul clasamentului artiștilor de muzică populară campioni la încasări se află Constantin Enceanu, Petrică Mâțu Stoian, Niculina Stoican, Steliana Sima, Emilia Ghinescu ce au o medie săptămânală de 3 evenimente ce, la un calcul simplu, pun la sfârșit de an peste 120.000 euro Aceștia nu suferă nici în perioadele de post căci, sărbători locale, festivaluri populare, de sezon și aniversări, toate cu cântec, se organizează din plin oriunde în țara noastră. Nici Ionuț Dolănescu n-o duce rău căci, având în vedere că jumătate de an locuiește în Statele Unite. Cât se află în România, alături de mama- Maria Ciobanu- și de soția sa, strânge ca o furnicuță cam cât fac ceialți în tot anul. Cu cheltuieli mai mari, având în vedere că nu-s așa mobili din cauza trupelor de acompaniament,  în top se găsesc Aurel Tămaș, Dumitru Furdui și violonistul basarabean Nicolae Botgros, primul milionar în euro din muzica populară.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

În zona muzicii de petrecere campioni sunt Nicu Paleru (care a făcut avere cu melodia ”Beau vinu cu borcanu), Ghiță Munteanu, Puiu Codreanu, Tinu Vereșezan, cel ce a lansat succesul ”Mândră floare trandafir”, aceștia având și un extra câștig din atenții.

EXCLUSIV/Campionii la încasat! Enceanu, Mâțu Stoian ori Ionuț Dolănescu bagă la bundiță câte 100.000 € pe an

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Planta care nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun. Se spune că aduce energia pozitivă în familie, dar și prosperitatea
FANATIK.RO
Planta care nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun. Se spune că aduce energia pozitivă în familie, dar și prosperitatea
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI