Gigi Marga e un nume folosit și astăzi, de mii de români. Ori ca apelativ, ori răspuns ironic și asta pentru că rezonanța l-a recomandat să intre ușor în folclor. Probabil că  mulți dintre cei mai tineri nu știu că Gigi Marga a fost și este o mare artistă a României, chiar dacă acesta trăiește de 32 de ani în Statele Unite.

Doamna Marga locuia alături de o prietenă, americancă, la fel de în vârstă ca ea. În ultimele două săptămâni, celor două femei le-a fost aproape imposibil să se mai descurce, iar starea lor a început să se degradeze. Ajunseseră în stadiul în care nu se mai puteau îngriji nici de ele, nici de animalele lor de companie. Alertați de faptul că nu mai răspunde la telefon, prieteni ai artistei Gigi Marga (în fotografie alături de artistul de origine română George Rotaru) au vizitat-o și au preîntâmpinat  o tragedie, condițiile de trai ale bătrânelor fiind greu de imaginat.

EXCLUSIV/Soarta teribilă a solistei Gigi Marga, o legendă a muzicii românești. Autoritățile au internat-o într-un azil din New York

Din fericire, autoritățile au luat măsuri și au transferat-o într-un centru de îngrijire pentru bătrâni întreținut de stat. Se pare că veterana solistă nu mai are pe nimeni peste Ocean, în afara unui nepot, despre care cei ce o cunosc pe bătrână spun că nu a a părut vreodată interesant de artistă.

Cum poți să reduci cu 70% factura la gaze. Modul corect de utilizare a centralei termice
Recomandări
Cum poți să reduci cu 70% factura la gaze. Modul corect de utilizare a centralei termice

Gigi Marga a ajuns într-un azil din New York. A fost salvată de la moarte de autorități!

Românca ce a lăsat o lungă și prodigioasă carieră în țară, Gigi Marga, locuia cu chirie la New York după ce și-a pierdut casa din Florida, revândută de bancă în contul neplății unui credit. Viața celei pe care artiștii români din garda veche și-o amintesc energică și mereu veselă a luat o altă turnură, una apropiată depresiei, după ce a fost nevoită să abandoneze, în urmă cu trei ani, lunga sa carieră muzicală. Și-ar fi dorit să mai cânte însă, SUA, patria muzicii, duce lipsă de tarafuri ori formații de acompaniament românești iar, după o carieră muzicală de peste șase decenii (Gigi Marga a intrat în istoria muzicală românească încă din anii 60, când a lansat succesul ”Parfumul florilor de crin”), artista a refuzat să cânte pe negative.

EXCLUSIV/Soarta teribilă a solistei Gigi Marga, o legendă a muzicii românești. Autoritățile au internat-o într-un azil din New York

Gigi Marga a intrat în depresie pentru că nu a mai avut formație de acompaniament! A refuzat să cânte pe negativ

Practic, starea solistei – vedetă a României din perioada programelor de televiziune alb-negru – s-a înrăutățit de când nu a mai avut cu cine să cânte.

Gigi Marga s-a născut la București în 1929 și a debutat în Corul Patriarhiei. A făcut școala de muzică, apoi a cântat în corul Filarmonicii „George Enescu”. În Statele Unite a ajuns cu un turneu, în 1986. Refuzul autorităților române din acea vreme de a-i prelungi permisiunea de ședere în afara granițelor a grăbit căsătoria sa, ce s-a întâmplat un an mai târziu, astfel devenind cetățean american. „Parfumul florilor de crin”, „Din mici nimicuri”, „Chemare”, „Nu ştiu ce să cred” sunt melodii ce au făcut-o pe Gigi Marga o solistă de legendă.

Un român stabilit în Austria de 17 ani s-a întors acasă, ca să repare cișmelele din orașul natal: „Când le vezi în starea actuală, cazi în depresie”
Recomandări
Un român stabilit în Austria de 17 ani s-a întors acasă, ca să repare cișmelele din orașul natal: „Când le vezi în starea actuală, cazi în depresie”

 

CITESTE SIVIDEO/Marian Drăgulescu s-ar ”antrena” pentru Olimpiadă și-n reality-show-uri! ”E o experiență frumoasă, mai faci și altceva”

 

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce spunea Gabriel Cotabiță înainte să moară: ”N-am ce să regret, pentru că, dacă aș regreta ceva, l-aș mânia pe Dumnezeu”
Știrileprotv.ro
Ce spunea Gabriel Cotabiță înainte să moară: ”N-am ce să regret, pentru că, dacă aș regreta ceva, l-aș mânia pe Dumnezeu”
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Viva.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Libertateapentrufemei.ro
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Produsul alimentar care a atins un nou record în România. Vânzările sunt estimate la 1 miliard de lei în 2024
FANATIK.RO
Produsul alimentar care a atins un nou record în România. Vânzările sunt estimate la 1 miliard de lei în 2024
Totul despre testosteron: rol, mituri și cum putem să îl menținem într-un nivel optim și sănătos: „Tot mai mulți bărbați vin și îmi cer cure pentru creșterea testosteronului”
GSP.RO
Totul despre testosteron: rol, mituri și cum putem să îl menținem într-un nivel optim și sănătos: „Tot mai mulți bărbați vin și îmi cer cure pentru creșterea testosteronului”
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Cum va arăta Moș Crăciun în 2050? Inteligența Artificială prezice cum ar putea arăta Moș Crăciun în 2050
Financiarul.ro
Cum va arăta Moș Crăciun în 2050? Inteligența Artificială prezice cum ar putea arăta Moș Crăciun în 2050
Viața lui Gabriel Cotabiță. A sfidat moartea în 2015 când a stat în comă 3 săptămâni. Apropiații credeau că va face la fel și acum: "Își dorește să trăiască"
Observatornews.ro
Viața lui Gabriel Cotabiță. A sfidat moartea în 2015 când a stat în comă 3 săptămâni. Apropiații credeau că va face la fel și acum: "Își dorește să trăiască"
Horoscop 24 noiembrie 2024. Săgetătorilor li se acordă o atenție specială, poate chiar fără să fie conștienți de asta, din partea unui întreg grup
HOROSCOP
Horoscop 24 noiembrie 2024. Săgetătorilor li se acordă o atenție specială, poate chiar fără să fie conștienți de asta, din partea unui întreg grup

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI