Libertatea: Gina, cât de tare te-a chinuit nea Mărin?
Gina Pistol: Niciodată nu mă aștept să fie ușor când merg la nea Mărin. Dar nu m-a chinuit, eu sunt om care muncește și căruia îi place să ducă la bun sfârșit lucrurile începute. Așa că și de data asta, ca de fiecare dată, pe o scară de la 1 la 10, am muncit de 12!
La ce oră dădea trezirea și când se îndura să-ți dea o pauză, un pahar cu apă, o farfurie cu mâncare?
Problema mea nu era trezitul de dimineață. De obicei, când te trezești de dimineață, știi ce program ai și te pregătești psihic pentru asta. Însă la Nea Mărin niciodată nu știi de dimineață ce te așteaptă și asta te obosește încă de la începutul zilei!
La ce oră cădeai lată? Mai erai în stare să-ți îndeplinești ritualul de frumusețe cu care erai obișnuită acasă?
În medie, dormeam cam 5 ore pe noapte și au fost așa patru zile, una după alta. A fost destul de greu, chiar dacă, uneori, la televizor poate să nu pară chiar așa. Ne culcam destul de târziu în noapte, așa că atunci când ajungeam în camera făceam repede un duș și cădeam lată. În plus, a doua zi o luam de la capăt și trebuia să fiu pregătită fizic și psihic.
Gina Pistol a muncit până la epuizare: “După nea Mărin, întotdeauna stau două zile acasă, să-mi revin”
Cum i-ai făcut față? Cu vitamine, băuturi energizante, cafea?
Multiminerale și vitamine mai iau chiar și atunci când nu merg la nea Mărin, dar da, cafea am băut foarte multă. Cred că am băut litri de cafea!
Ai avut nevoie de o perioadă de refacere, după emisiunea cu nea Marin?
După nea Mărin, întotdeauna am nevoie să stau două zile acasă, să-mi revin, pentru că e foarte greu. Eu sunt obișnuită cu munca de când eram copil. Am crescut la țară și sunt obișnuită cu muncile astea la care ne pune nea Mărin, dar asta nu face să fie mai ușor.
I-ai aflat secretul, te-ai prins ce face nea Mărin de funcționează aproape non-stop?
Nu știu care-i legenda lui Nea Mărin, sigur e una. Noi încă ne întrebăm de unde are atâta energie. Trebuie să fie ceva din interiorul lui.
Dacă ar fi să schimbi rolurile, ce i-ai da de făcut lui nea Mărin?
Eu în niciun caz nu aș schimba rolurile cu Nea Mărin. Dar aș vrea să-l văd le Liviu Vârciu în rolul lui nea Mărin și invers. Chiar mi-ar plăcea să văd asta, pentru că Liviu s-ar descurca mai bine să-l muncească pe nea Mărin.
Spuneai că ești obișnuită cu munca… Faci treabă acasă, faci curățenie singură?
Da, am copilărit la țară și nu am nicio problemă cu niciun fel de muncă, dar programul ăsta stabilit de altcineva e destul de solicitant. Și da, mie îmi place să am casa curată și eu fac curățenie. Sunt o bună gospodină și sunt bine organizată.
Care ai spune că a fost perioada din viața ta când ai muncit cel mai mult?
Cred că perioada în care am munceam alături de buncii mei la câmp. Dar dacă mă gândesc mai bine, la nea Mărin e și mai multă muncă. Și chiar dacă mă gândesc să nu mai merg la nea Mărin, mereu sunt curioasă să văd ce-i mai trece prin cap și la ce munci ne mai poate pune!
Ce spune nea Mărin despre frumoasa blondă: “Gina este cele printre cele mai muncitoare și mai serioase fete din emisiune”
Libertatea: Nea Mărin, se spune că n-ai milă de vedete și le muncești ca pe hoții de cai… Crezi că dacă nu pui biciul, nu se mișcă oamenii să-și facă treaba?
Marin Barbu: Eu am trei metode, nu una singură. Prima dată îi rog frumos, apoi încerc din nou cu vorbă bună, iar abia după ce fac astea două lucruri, apelez la bici. Iar de data asta nu am folosit nici bici, nici nuia, ci flori. Și, bineînțeles, cel mai tare i-am articulat, și de data asta, pe Liviu Vârciu și pe Andrei Ștefănescu!
De unde ai atâta energie? Ce faci pentru asta? Că toți din echipă se plâng că nu-i chip să țină pasul cu mata și că la sfârșitul filmărilor sunt efectiv rupți…
Am același stil de viață de ani de zile. Mă trezesc în fiecare dimineață la ora 6. Fac multă mișcare, merg foarte mult cu bicicleta. Și mănânc sănătos. Acum, vara, mănânc doar legume, pentru că e sezonul lor și sunt cu adevărat gustoase.
Cum e Gina? Ți-a plăcut cum a muncit, și-a făcut bine treaba?
Dacă ar fi să fac o ierarhie, Gina este cele printre cele mai muncitoare și serioase fete din emisiune. Și anul ăsta chiar nu am ce să-i reproșez. A fost un sezon greu chiar și pentru mine, iar ea m-a ajutat.
Despre celealte vedete pe care le-ai pus la muncă în ediția asta ce ne spui? Care-i harnică și care trebuie impinsă la treabă?
Nicoleta Luciu a fost cea mai harnică, de departe. Și de împins, cel mai mult i-am împins de la spate pe Șerban Copoț și pe Vasilică Ceterașu.