Primul spectacol al grupului a avut loc pe 8 martie 1982, în aceeași perioadă când s-au înființat și cei de la Divertis, trupa ce, între timp s-a dizolvat.”Paradoxal, prima noastră apariție publică a avut loc în căminul de fete al Facultăţii de Drept din Capitală. Astăzi, după 35 de ani, urcăm pe scenă tot pentru doamne și domnișoare”, ne-a declarat Adrian Fetecău, liderul trupei.
În februarie 1982, cunoscutul om de radio Adrian Fetecău, pe atunci student în anul V a Institutului Politehnic Bucureşti, a înființat Vouă după ce a părăsit Cenaclul Lumină Lină. Veteran al mişcării culturale studenţeşti, laureat în decembrie 1981 cu premiul pentru cel mai bun actor la secţiunea teatru a Festivalului Politehnicii, Adrian cunoştea mulţi studenţi talentaţi pe care i-a cooptat în formula iniţială a trupei. Inițial în componența ansamblului umoristic au fost 13 băieţi care, sub titulatura de Cenaclul Vouă, au susţinut primul spectacol de muzică, umor şi poezie în sala de lectură a căminului de fete al Facultăţii de Drept din Capitală. Componenţa trupei a suferit câteva modificări substanţiale însă Vouă a devenit o constantă a mişcării culturale studenţeşti şi nu numai, pentru că a susţinut spectacole în toată ţara, în toate mediile sociale. 1985 a fost şi anul în care, după întâmplările nefaste de la Ploieşti ale Cenaclului Flacăra, trupa Vouă e nevoită să renunţe la titulatura de cenaclu.
Grupul studenţesc „Vouă“ s-a născut tocmai din acest creuzet al brigăzilor studenţeşti din anii 80 (FOTO), reprezentând o altă remarcabilă excepţie la corul propagandistic naţional al ”Cântării României“ şi aceasta prin sfidarea, uneori inconştientă, a dogmelor ideologice şi a limitelor tolerate de cenzura de partid, îndrăznind chiar satirizarea transparentă a lui Ceauşescu şi a tarelor ”societăţii socialiste multilateral dezvoltate“ în peste 500 de spectacole, cu sute şi mii de spectator din toată ţara.
”Îi așteptăm diseară pe toți cei care vor să râdă non-stop și să uite timp de două ore de realitatea ce ne înconjoară”, își invită prietenii Adrian Fetecău (FOTO)
În componența grupului Vouă fac parte Marilena Chelaru, Tudorel Filimon, Jean Lemne, Andrei Necula, Vlad Jipa, Florin Nan, folkistul Ovidiu Mihăilescu, Dan Caramihai, Cristina Cabel, Candid Stoica, Silviu Filip, Oana Drăghici, Raluca Straia, Amelia Stuparu, Adrian Fetecău, iar, în lunga sa istorie, prin Vouă au trecut Gheorghe Ifrim (Las Fierbinti), Marius Florea Vizante ori Maria Buză
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!