Ilinca Vandici a născut duminică, 23 iulie, un băiețel. Este primul copil al vedetei, care este căsătorită cu Andrei Neacșu.

Ilinca Vandici a dat publicității, zilele trecute, prima fotografie cu băiețelul ei, care a primit numele Zian Ioan.

Vedeta a acordat primul ei interviu după ce a devenit mămică în cadrul emisiunii „Teo Show”, de la Kanal D.

Ilinca Vandici a făcut primele declarații după ce a născut. Ce spune proaspăta mămică

„Sunt foarte emotivă în perioada asta!

(…) Gângurește, dar nu știu dacă înseamnă că îi place la tv sau că nu îi place! E un bebeluș stilat, cuminte, foarte sănătos!

Zian a crescut foarte mult, a cântărit aproape 4 kilograme la naștere, a avut și circulară în jurul gâtului. Doamna doctor a decis că cezariană e cea mai bună variantă pentru noi. N-aș fi vrut nicio clipă să îi pun viața în pericol, mai ales că circulară s-ar fi putut strânge în jurul gâtului în orice clipă. Am fost conștientă pe tot parcursul intervenție.! Aoleu, iar mă apucă plânsul!

A fost cea mai mare emoție din viața mea, niciodată nu am mai trăit așa ceva! Am plâns de fericire, de descărcare, de emoție, nu pot să descriu în cuvinte. Doar mamele pot înțelege ce am simțit când l-am văzut, când am aflat că e sănătos. Mănâncă bine, plânge bine, s-ar putea să îl fac cântăreț.

Episodul care a generat conceptul de „terorist” la revoluția din 1989. Masacrul atroce a fost folosit pentru a alimenta psihoza națională
Recomandări
Episodul care a generat conceptul de „terorist” la revoluția din 1989. Masacrul atroce a fost folosit pentru a alimenta psihoza națională

Tati și sora mea au fost lângă mine când am născut. Au fost foarte curajoși, au filmat aproape toată intervenția. Tati e foarte emoționat și foarte fericit, de câteva zile parcă e în transă…

Am avut o lista lungă de nume și ne-a fost foarte greu să ne hotărâm. Nu m-aș fi gândit niciodată că îmi va fi atât de greu să mă decid asupra numelor bebelușului. Am stat și am citit foarte mult și am înțeles cât de important este numele pe care îl va purta.

Am luat toate civilizațiile, culturile, am căutat varianta cea mai potrivită pentru el. Am ajuns la Zian și am rezonat amândoi, e că un sunet de clopoțel. La unele rezona el, la altele, eu, dar la Zian am fost de acord amândoi.

L-am pus la sân din prima zi, vine și laptele ușor-ușor. Nu aș vrea să îl arăt, sunt momente foarte intime, cred că trebuie protejat până la botez”, a spus Ilinca Vandici în direct în emisiunea lui Teo Trandafir de la Kanal D.


Citește și: Cât plătea preotul-cântăreț Cristian Pomohaci pentru o partidă de amor. Dezvăluiri șocante


 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Cea mai bună ruladă de porc pentru masa de Crăciun: așa iese fragedă și foarte gustoasă, cu o crustă crocantă. Trucul la care apelează Sorin Bontea
FANATIK.RO
Cea mai bună ruladă de porc pentru masa de Crăciun: așa iese fragedă și foarte gustoasă, cu o crustă crocantă. Trucul la care apelează Sorin Bontea
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI