În ultima vreme, la posturile de televiziune din țara noastră există rubrici în cadrul unor emisiuni unde sunt vedetele sunt luate la puricat de către specialiste în ceea ce privește modul în care s-au prezentat, din punct de vedere vestimentar, la diverse evenimente.
Scriitoarea Irina Binder a comentat pe marginea acestor specialiste. Fără să dea vreun nume, scriitoarea le-a criticat dur pe cele care își dau cu părerea despre ținutele vedetelor.
„Recunosc, nu mă uit la TV, nu am timp și nici răbdare decât dacă mă uit la filme sau la documentare. În rest, îl las deschis, poate mai aud și eu ceva interesant… Am constatat ceva: există 2 persoane care apar frecvent la TV și care mă fac să închid imediat TV-ul, atât de nesuferite mi se par… și credeți-mă, tolerez mult… nu strâmb din nas imediat.
Nu voi menționa numele acestor două persoane, vă voi spune doar că ele apar ca să comenteze/critice ținutele vedetelor. Ei bine, amândouă sunt atât de infatuate, încât transmit o atitudine superioară de-a dreptul grețoasă. Vă spun sincer, atâta răutate și lipsă de eleganță nu am mai văzut…
Nici pe cea mai țață dintre țațe dacă ai pune-o să comenteze nu ar putea fi atât de țoapă și de vulgară.
Poți să ai tu cunoștințele cele mai înalte într-un domeniu, dar dacă nu știi să le transmiți cu eleganță și bunătate, dar mai ales cu profesionalism, dacă prin critica ta insulți și instigi la țopism și lipsă de educație, ești degeaba. Poți să știi tu să te îmbraci, să fii fița fițelor, dacă nu știi să vorbești cu și DESPRE oameni cu respect și strict profesional (fără răutăți, jargoane de 2 lei, remarci despre viețile personale și insulte), ești degeaba.
Mă mir că niște femei cu pretențiile lor nu realizează cât sunt de penibile… și cât de închipuite. Și păcat că deși ele îndeamnă pe toată lumea să-și angajeze oameni care să se ocupe de imagine, nu realizează că și ele au nevoie de oameni care să se ocupe de imaginea lor și să le învețe cum să se poarte (ce trist!).
Hainele de fițe și perfect asortate nu țin locul unui comportament elegant… și scuze dacă sunt acidă și spun că pe o femeie vulgară hainele, oricât de scumpe ar fi și de bine alese, nu-s decât niște boarfe. ;)
Trist este că niște închipuite din astea reușesc să inducă în eroare opinia publică și să complexeze niște persoane care sunt foarte ok!”, a afirmat Irina Binder, cea care a comentat, în urmă cu ceva timp, și despre furtuna care a făcut prăpăd la Timișoara.
Citește și: FOTO EXCLUSIV/ Nașa blondă, sexy și îmbrăcată în albastru. Ajunge rar în țară, dar a venit special pentru nunta lui Adrian Mutu