Liviu Vârciu trăiește o frumoasă perioadă din viața sa. Este din nou tată, de la sfârșitul lunii septembrie a anului trecut, și are posibilitatea să-și crească fiica. Ceea ce nu a putut face cu primul copil, cu fata sa mai mare, Carmina, de care se poate bucura abia acum, când aceasta e deja mare. Asta pentru că, la acea vreme, actorul s-a despărțit de mama copilei, care locuiește la Arad.
În prezent, artistul locuiește cu Anda Călin, femeia care l-a făcut tată pentru a doua oară. Și duce o viață de familie extrem de armonioasă. Liviu petrece mult timp cu pitica sa. Și a ajuns să facă lucruri de care nu se credea capabil, odinioară. Mai precis, i-a schimbat scutecele micuței, el e cel care o adoarme. Și îi veghează somnul, de cele mai multe ori. În ceea ce o privește pe Anda, partenera sa, și aceasta s-a schimbat de când a devenit mamă. Bruneta se implică și-n acte caritabile și încearcă să ajute copiii nevoiași.
Invadat de… șoareci
De câteva zile, Liviu are de tras din cauza șoarecilor, care i-au invadat curtea. Actorului îi este teamă să pună capcane cu otravă, din cauza câinilor pe care-i are. Altfel, acesta e cel care se îngrijește de curtea casei sale și-și ajută nu de puține ori partenera și la treburile casnice. De când s-a întors din Asia, acolo unde a filmat pentru un show tv, Liviu a preferat să stea cât mai mult timp cu fetele sale, de care i-a fost foarte dor.
CITEȘTE ȘI:
VIDEO EXCLUSIV/ Actorul George Ivașcu a lămurit misterul. A treia oară ”s-a căsătorit” din greșeală!