Laura Cosoi este cunoscută telespectatorilor din țara noastră grație rolurilor interpretate în seriale de succes. De asemenea, ea a fost în centrul atenției și grație relației pe care a avut-o cu Smiley. Acum, blonda este căsătorită cu Cosmin Curticăpean, împreună cu care formează un cuplu foarte frumos.
Laura Cosoi a făcut bilanțul anului 2016: „M-am despărțit în mod neașteptat și dureros”
Pe blogul său, Laura Cosoi a vorbit despre anul care tocmai a trecut.
Laura Cosoi a făcut bilanțul anului 2016
„2016 a fost pentru mine un an intens, în care am experimentat bucurii și emoții noi, momente de împlinire și entuziasm, situații neașteptate, unele copleșitoare – mai ales cele referitoare la reacția publicului față de munca mea – cu alte cuvinte un amalgam de sentimente care mi-au dat senzația că anul acesta a fost unul trăit din plin.
Nu pot spunecă totul a fost roz, ca-n basme, pentru că nimeni nu e scutit de clipe dureroase. 2016 a fost si anul în care bunica mea a plecat la Domnul și m-am despărtit în mod neașteptat și dureros si de unchiul meu.
Însă am încercat să depășesc momentele acestea cu înțelepciune și să accept faptul că și ele fac parte din viață – ca și nașterea și căsătoria, de altfel. Așa că în 2016 am botezat o fetitță minunată, o adevarată binecuvântare pentru familia noastră și alaturi de Cosmin am devenit părinți spirituali pentru Diana și Gabriel”, a povestit Laura Cosoi pe blogul său.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Povestea a doi români care s-au mutat cu cei 8 copii ai lor într-o casă abandonată din Franța. Proprietarii au chemat poliția
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
FANATIK.RO
Trei cuvinte scurte ale lui Cornel Dinu despre prestația lui Ianis Hagi în Cipru – România 0-3
GSP.RO
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
FANATIK.RO
Horoscop zilnic pentru luni, 14 octombrie 2024. Rac, ai șanse mari să găsești dragostea
Unica.ro
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Observatornews.ro
Afacerea cu care Octavian face profit 5.000 de lei pe zi. Investiţia a fost de 10.000 de euro
HOROSCOP
Horoscop 14 octombrie 2024. Berbecii au nevoie de un strop de sensibilitate pentru a fructifica oportunitățile pe care le oferă ziua de astăzi