Lidia Buble a făcut imaginea publică și a scris un meaj din care reiese că este foarte conștientă de defectele sale. „Defect+defect”, a scris iubita lui Răzvan Simion. Fanii au reacționat imediat.  „Să știi că nefardată ești urâtă!”, „Arăți foarte bine și naturală”, „Ești frumoasă”,  au fost câteva comentarii. Unul dintre comentariile răutăcioase, au făcut-o pe Lidia să ia atitudine, atunci când una dintre fane i-a spus că are nasul așa cum îl avea Andreea Tonciu înainte de operație. „Noi trăim într-o lume reală unde oamenii mai au și defecte…telenovelele astea”, i-a comentat interpreta.

Lidia Buble-nemachiata

Lidia Buble, cu gândul la silicoane

În ultimele luni, Lidia Buble a topit kilogram după kilogram, ajungând să fie aproape anorexică. Chiar dacă silueta ei este acum cu totul alta, iar artista poate să îmbrace cu mândrie orice tip de ținută, slăbitul drastic a avut și efecte negative.Conștientă că sânii ei nu mai sunt la fel de fermi și de mari, Lidia își dorește să intre în reparații capitale. Apropiatele artistei susțin că Buble nu este genul de femeie complexată și că nu avut nicio problemă atunci când era mai plinuță, însă nu se poate obișnui cu sânii care s-au lăsat după ce a pierdut kilograme bune. Se pare că artista vrea să intre în rândul vedetelor care au trecut pe la cabinetul medicului estetician și să-și mărească sânii.

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI