Lili Sandu mărturisea la începutul verii faptul că o sperie căsătoria și că nu se află pe lista de priorități a ei și a iubitului său, Silviu Tolu. Însă în doar câteva luni s-a răzgândit! Acum se gândește serios să se lege și în acte de iubitul ei cu 12 ani mai mic și să-i facă un urmaș. În ciuda diferenței de vârstă, Silviu i-a demonstrat că îi va fi alături pentru totdeauna, iar ea nu mai simte nevoie să-i pună la încercare statornicia.

„Suntem deja de 3 ani împreună, nu cred că se mai pune problema testelor între noi. Deja ne dorim mai mult de la relația asta, ne gândim să ne întemeiem o familie, ne gândim la un copil. Nu am fost niciodată genul care să testeze bărbatul pe care îl are lângă”, ne-a dezvăluit artista planurile lor.

VIDEO/ Lili Sandu se mărită! S-a răzgândit în privința căsătoriei, pentru că vrea un copil cu Silviu Tolu

„Mi se pare normal ca momentul în care îți dorești să aduci un copil pe lume să existe o familie”

În vârstă de 39 de ani, Lili Sandu se consideră pregătită pentru a deveni mamă. Dorința ei este împărtășită și de partener, fotomodelul internațional Silviu Tolu. Prin urmare, ideea unui mariaj a început să prindă contur și amândoi au discutat serios pe marginea acestui subiect.

„Nu am fost niciodată împotriva căsătoriei, doar că nu mi s-a părut o prioritate și acel act nu îl vedeam atât de important. Mi se pare normal ca momentul în care îți dorești să aduci un copil pe lume să existe o familie. Înainte, nu prea mă gândeam serios să am un copil și, din cauza asta, căsătoria nu mi se părea ceva necesar. Doi oameni care se iubesc pot sta până la adânci bătrâneți împreună. Am cunoscut o grămadă de cazuri care, sincer, m-au impresionat, dar cred că în momentul în care îți dorești să ai un copil e mai bine să fii într-o familie”, a declarat, pentru Libertatea, Lili Sandu.

Ce taxe vor crește după alegeri. Primele luate în vizor: TVA de 21% și impozit pe venit de 12%. Analist: „E mai rău ca în 2010”
Recomandări
Ce taxe vor crește după alegeri. Primele luate în vizor: TVA de 21% și impozit pe venit de 12%. Analist: „E mai rău ca în 2010”

VIDEO/ Lili Sandu se mărită! S-a răzgândit în privința căsătoriei, pentru că vrea un copil cu Silviu Tolu

Încă nu a fost cerută de nevastă, dar a vorbit cu Silviu despre nuntă

Atât familia artistei, cât și cea a lui Silviu Tolu reprezintă modele demne de urmat pentru ei. Prin urmare, odată discutat subiectul, organizarea evenimentului rămâne doar o chestiune de timp.

„Eu am o familie extraordinar de frumoasă, Silviu la fel, părinții lui sunt ca o a doua mea familie și asta m-a inspirat să mă întorc asupra deciziei de a nu mă căsători. Bine, e frumoasă nunta, în primul rând, mi-ar plăcea să am toți prietenii alături și să putem să celebrăm într-un fel acest moment important pentru noi. Nu știu dacă actul acela pe care îl semnăm la primărie va fi neapărat o chestie extraordinară. Deocamdată, nu m-a cerut, dar noi vorbim deschis despre orice și nu neg faptul că am vorbit despre asta. Vreau să fie o surpriză totuși, nu vreau să vorbesc foarte mult despre el”, a precizat Lili Sandu.

Vedeta și iubitul ei nu au vreo preferință în ceea ce privește sexul primului lor bebeluș. „Fetiță, băiat, ce vrea Dumnezeu, să fie sănătos copilul”, a adăugat fosta „Faimoasă” de la „Exatlon”.

INTERVIU EXCLUSIV/ Cristi Borcea le dă fatala femeilor care încă mai visează la el. Jură că nu mai face copii decât cu Valentina!

Pictorii uitați ai României. Curatorul expoziției-eveniment: „Cunoașterea trecutului este astăzi ca o superputere” | Interviu
Recomandări
Pictorii uitați ai României. Curatorul expoziției-eveniment: „Cunoașterea trecutului este astăzi ca o superputere” | Interviu

Creștinii de la Proconsul, tentați de „ochiul dracului”. Au fentat balul copiilor cu autism pentru un concert plătit

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Rusia tocmai a făcut un anunț care nu poate fi ignorat! Cum a răspuns la ultima propunere a lui Volodimir Zelenski
Viva.ro
Rusia tocmai a făcut un anunț care nu poate fi ignorat! Cum a răspuns la ultima propunere a lui Volodimir Zelenski
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Trump i-a declarat război miliardarului Jeff Bezos. Casa Albă acuză gigantul Amazon că impune tarife „ostile și politice”
Adevarul.ro
Trump i-a declarat război miliardarului Jeff Bezos. Casa Albă acuză gigantul Amazon că impune tarife „ostile și politice”
Cum se înțelege Paul Ipate cu Achim, fiul pe care Cătălina Grama îl are dintr-o altă relație. Declarațiile neașteptate ale actorului: „Chiar eu sunt ăla care zice…”
Elle.ro
Cum se înțelege Paul Ipate cu Achim, fiul pe care Cătălina Grama îl are dintr-o altă relație. Declarațiile neașteptate ale actorului: „Chiar eu sunt ăla care zice…”
Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!”

De ce valorează 2,5 milioane de euro porumbeii furaţi de un român în Belgia
Observatornews.ro
De ce valorează 2,5 milioane de euro porumbeii furaţi de un român în Belgia
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum
HOROSCOP
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI