ÎNTÂMPLĂRI LA LIMITĂ

Liviu Vârciu: Dormeam în fiecare noapte într-o altă casă, la niște oameni de care ne rugam să ne primească, pentru că nu aveam nici un ban în buzunar. Cât am stat acolo, ne-am înteles numai prin semne. Ba, la un moment dat, am început să vorbim în română, parcă era mai bine decât în engleză! În fiecare seară, când ne culcam, aveam emoții, pentru că nu știam nimic despre oamenii care ne găzduiau. Îi alegeam după cum simțeam, dar puteam foarte bine să ne înșelăm. Drumurile au fost și ele o aventură. Am făcut autostopul mii de kilometri. S-a întâmplat să circulăm în niște remorci, cu peste 120 km/h, fără vreo centură, în spațiu deschis. N-a fost ușor deloc.

Andrei Ștefănescu: La limită au fost toate întâmplările și zilele petrecute în Asia, fiecare zi de concurs, fiecare mașină în care ne urcam, fiecare casă în care dormeam… toate au fost la limită!

MOMENTE ÎN CARE AU CEDAT PSIHIC

Liviu Vârciu: Dorul de fete m-a rupt, iar foamea m-a îngenuncheat. A fost extrem de obositor, dormeam cam câte 5 ore pe noapte, iar asta, după o zi plină de adrenalină, de efort fizic și psihic. Am trecut peste toate astea cu ajutorul lui Andrei, pentru că el reușea să privească situația critică în care ne aflam cu umor. Dacă nu eram cu el, mă întorceam acasă după primele trei zile. Andrei e mult mai matur și știe perfect cum să mă ia. Îmi spunea mereu: “Hai, trezește-te, că azi îi doborâm!”, “Hai că azi sigur găsim ceva bun de mâncare” și tot așa. Ne-a legat și mai mult experiența asta, pentru că am dormit amândoi sub cerul liber, am suferit de frig și de foame împreună.

ICE Dunărea – fabrica de valută a lui Ceaușescu și a primilor milionari cu legături în Securitate. Cine a învârtit miliardele de dolari din conturile firmei
Recomandări
ICE Dunărea – fabrica de valută a lui Ceaușescu și a primilor milionari cu legături în Securitate. Cine a învârtit miliardele de dolari din conturile firmei

Andrei Ștefănescu: Am avut multe clipe în care am cedat… Cam din 3 în 3 zile, începeam să punem la îndoială totul, după care ne motivam unul pe celălalt, ne încurajam, ne doream să mai scoatem din schemă un concurent sau să câștigăm o amuleta care să ne ducă o noapte la hotel… cu apă caldă și mâncare…

Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu au slăbit 15 kg la filmări: “Când am ajuns acasă, am întors frigiderul pe dos”

MÂNCAREA, O MARE PROBLEMĂ

Liviu Vârciu: Eu nu mă dau la o parte de la probele fizice, dar tot ceea ce a presupus mâncare a fost pentru mine absolut îngrozitor. Pe lângă asta, trezitul de dimineață… mă rog, trezitul noaptea, de fapt. Curios este că, la un moment dat, am început să mă trezesc singur, fără ceas, fix la ora la care trebuia. Nu credeam ca la 36 de ani să mi se mai întâmple asta! E clar că, în toată povestea asta, familia mi-a lipsit cel mai mult, dar vorbind de lucruri practice, mi-a lipsit mâncarea, confortul de acasă. Voiam să am niște bani în buzunar să pot să îmi iau ceva de mâncare. N-am cheltuit banii alocați (1 Euro pe zi) timp de doua zile, ca să ne putem lua 2 conserve de ton. Când le-am deschis, parcă nu mâncasem ceva așa bun în viața mea!

Un avion de pasageri s-a prăbușit în Coreea de Sud. 179 de oameni au murit, sunt 2 supraviețuitori
Recomandări
Un avion de pasageri s-a prăbușit în Coreea de Sud. 179 de oameni au murit, sunt 2 supraviețuitori

Lora si Ionut Ghenu Asia ExpressIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Andrei Ștefănescu: Cu adevărat dificil mi s-a părut să mă adaptez la bucătăria lor exotică, adică mâncatul de gândaci, scorpioni sau balut – un ou cu pui în el. Acelea au fost cele mai grele și mai neplăcute momente. Liviu s-a întors acasă mai slab cu 10 kilograme, eu am slăbit în jur de 5, dar le-am pus înapoi atât de repede, încât nici nu am apucat să-mi dau seama că am slăbit! Când am ajuns acasă, am întors frigiderul pe dos!

«CEL MAI FRICĂ MI-A FOST SĂ NU MĂ ÎMBOLNĂVESC»

Liviu Vârciu: Mi-a fost frică în primul rând de zbor. Foarte frică, iar Vietnamul nu e chiar aproape. Pentru prima oară în viața mea mi-a fost oarecum frică de oameni și asta pentru că, o să vedeți, ne era aproape imposibil să ne înțelegem cu ei și bariera asta îți ridică niște semne de întrebare când îi vezi, plus că ei, ca popor sunt foarte, foarte diferiți față de noi. Cel mai frică mi-a fost să nu mă îmbolnăvesc. Mereu mă gândeam la asta, mai ales că acasă mă aștepta un copil de două luni. (Liviu a devenit tată pentru a doua oară anul trecut, la sfârșitul lunii septembrie – n.r.)

Vladimir Putin va sfârși ca Bashar al-Assad în 2025, anunță Maximilian Andronnikov, aka Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”
Recomandări
Vladimir Putin va sfârși ca Bashar al-Assad în 2025, anunță Maximilian Andronnikov, aka Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”

N-AR REPETA EXPERIENȚA… DECÂT PENTRU UN MILION  DE EURO!

Liviu Vârciu: Niciodată în viața mea! Dacă îmi dau un million de euro, să știu că nu mai am probleme toată viața, m-aș băga, altfel, nu vreau să mai aud! Vă garantez, vă jur cu mâna pe inimă, e cel mai greu show la care am participat vreodată în viața mea și sunt ferm convins că e cel mai dur făcut vreodată în România! Luați toate show-urile de gen, puneți-le la un loc și înmulțiți totul cu 10. Asta e “Asia Express”!

Andrei Ștefănescu: Sincer, eu nu înțeleg nici acum cum de m-am băgat în acest proiect… Glumesc! Sunt încă sub influența a ceea ce am trăit acolo, iar dacă ar fi să răspund acum… sigur nu aș accepta! Însă peste câteva luni, cred că aș lua-o de la capăt, la fel de inconștient ca prima oară!

CEA MAI PLĂCUTĂ EXPERIENȚĂ? ÎNTOARCEREA ACASĂ!

Liviu Vârciu: Singura parte plăcută e că am văzut Asia și că transportul cu avionul a fost decontat. (râde) Lăsând gluma la o parte, sentimentul plăcut l-am simțit abia când m-am întors acasă și mi-am dat seama ce am fost în stare să fac. Momentul când mi-am dat seama că psihicul meu e mult mai tare, corpul meu e mult mai puternic, atunci am simțit partea bună din această experiență.

Andrei Ștefănescu: Plăcut?! Hm, cred că întreaga aventură văzută la televizor va fi cel mai plăcut lucru din Asia!

“Asia Express” a fost călătoria și experiența vieții pentru toate perechile care au acceptat provocarea. Fără scenarii, fără situații premeditate, fără locuri special amenajate, formatul e aventură pură. 14 vedete au avut de parcurs un traseu de aproape 5.000 de km, în zone dificile din Vietnam, Laos, Cambodgia și Thailanda, având la dispoziție un singur dolar pe zi. Cu ce s-au deplasat, ce au mâncat și unde au reușit să doarmă a depins numai și numai de ele, de abilitățile și de norocul lor.

Lora si Ionut Ghenu Asia ExpressIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Alături de perechea Liviu Vârciu-Andrei Ștefănescu, în emisiune au mai fost înscrise echipele Daniela Crudu-Vica Blochina, Lora-Ionuț Ghenu, Dorian Popa și mama lui, Luminița, Raluka-Ana Baniciu, Marian Drăgulescu și soția lui, Corina, Cătălin Moroșanu și fratele lui, Claudiu.

Formatul emisiunii datează din 2004. De atunci până în prezent, au fost produse 40 de sezoane, difuzate în peste 15 țări, printre care Franța, Belgia, Germania, Italia, Spania, Columbia și Olanda) și au fost puse la dispoziția concurenților 10 rute diferite.

“Asia Express” va fi difuzat de Antena 1 de la mijlocul acestei luni.


EXCLUSIV/Se plânge că e singurul manelist impozitat și vrea să plece din țară. Tzanka face ca uraganul!

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
FANATIK.RO
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Observatornews.ro
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile
HOROSCOP
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI