Cea de 66-a ediţie a Festivalului de la Sanremo a debutat marți cu o gală impresionantă. Carlo Conti, gazda evenimentului, i-a făcut o introducere spectaculoasă Mădălinei Ghenea. Iar pe româncă, au copleșit-o emoțiile.
Mădălina Ghenea a fost primită ca o regină de Carlo Conti. Vedeta a fost din cale afară de emoționată și mai mai că a plâns pe scenă.
„Bine ai venit la Sanremo!”, i-a transmis Carlo Conti. „Sunt…mmm. Bună seara! Sunt foarte emoționată și fericită să fiu aici, pe scena asta care reprezintă tradiția italiană în lume”, a spus Mădălina, cea care a uitat să salute în primă fază.
Vedeta a continuat: „Pe scena la care eu mă uitam când eram mică, acasă, în România. Ne uitam toți la televizor într-o cameră. Iar tata venea obosit de la muncă și trebuia să se odihnească, așa că dădeam televizorul încet și ne apropiam să auzim muzica”.
Ghenea a încheiat cu o glumă: „Știu că ai mei mă privesc de acasă, sper ca tata să nu adoarmă”.