Actorul Marius Bodochi, cunoscut publicului atât pentru rolurile sale din seriale de televiziune, cât și pentru cele din teatru, a trecut printr-o mulțime de întâmplări interesante, la repetiții pentru spectacole și la filmări.
Una dintre acestea este legată de serialul „Clanul Sprânceană”, acolo unde actorul Naționalului bucureștean juca rolul lui Toni, șeful clanului. „Eram un tip îmbrăcat la patru ace, cu ciocate de piele de șarpe și cu o mașină luxoasă, plin de tatuaje. Astfel că permanent înainte de filmări cei de la machiaj trebuiau să îmi facă și să îmi refacă tatuajele.” a povestit Bodochi. ”Într-o zi, deja exasperat de atâtea ședințe de „pictură”, am decis să îmi fac unul dintre tatuaje permanent. Unul mic!”, a declarat pentru Libertatea actorul . El a mai precizat că desenul – un simbol tribal – nu are o însemnătate anume, ci că l-a făcut mai degrabă alegând la întâmplare, sub influența personajului din serial.
Chiar dacă este realizat pe brațul stâng, aproape de umăr, totuși desenul nu se vede în cele șase spectacole în care Bodochi este distribuit la TNB. Sau, daca e cazul, actor știe să îl acopere cu fond de ten, cât și nu fie vizibil. Totuși, în ciuda faptului că a fost un fel de toană de moment, el spune că nu va renunța la desen și că nici nu își mai face altele.
Născut pe 6 septembrie 1959 la Cluj, Marius Bodochi este absolvent al Institutului de Teatru din Târgu – Mureş, promoţia 1982, la clasa profesor Constantin Codrescu. A fost actor al Teatrului Naţional din Cluj, în perioada 1985 – 1996, cu peste 25 de roluri interpretate. Ulterior, a fost distribuit de Horea Popescu în „Ondine” la Teatrul Național din București, unde din 1997 până în prezent a mai adunat 23 de roluri. A jucat în spectacole regizate, printre alții, de Mihai Măniuţiu, Gelu Colceag, Ion Cojar, Alexandru Tocilescu, Felix Alexa, Ion Caramitru sau Petrică Ionescu. De asemenea, a mai interpretat roluri la Teatrul Nottara, Teatrul George Ciprian din Buzău, Teatrul de Stat din Constanţa, Theatrum Mundi Bucureşti (2002 – 2004), Circ & Variete Globus (2006-2011), Teatrul de Comedie, Teatrul Municipal Turda, Teatrul de Nord Satu Mare.
Are, de asemenea, peste 20 de roluri în filme de lung și scurt metraj, printre care „Dracula the Impaler” și „Un acoperiș deasupra capului”, în regia Adrian Popovici, „Biblioteca Pascal”, regizat de Szabolcs Hajdu sau „Craii de Curtea Veche”, regia Mircea Veroiu. În 2004 a primit Ordinul „Meritul cultural” clasa I acordat de Preşedinţia României, iar în 2008 a fost numit Cetăţean de onoare al municipiului Cluj-Napoca.