Matei Stratan și Mădălina Ghenea s-au logodit

Matei Stratan și Mădălina Ghenea sunt la fel de îndrăgostiți ca și atunci când s-au cunoscut. Niciunul nu mai concepe să stea fără celălalt, astfel că au făcut deja încă un pas important în relația lor. După ce s-au mutat împreună la nici două luni de când s-au cunoscut, prin intermediul unor prieteni comuni, iar mai apoi el i-a devenit și impresar, Matei Stratan și Mădălina Ghenea s-au logodit. El a luat această decizie imediat ce a văzut-o mireasă, în cadrul unei ședințe foto, la Napoli.

Matei Stratan și Mădălina Ghenea s-au logodit și sărbătoresc la Londra

Mai mult, cei doi au plecat într-o mini-vacanță la Londra, acolo unde tânărul din Iași mai are o casă, pentru a sărbători acest eveniment. Pe aeroportul din Italia, pasagerii care așteptau îmbarcarea au avut parte de un moment neașteptat. Matei i-a cântat Mădălinei la pianul din incintă, fără a ține cont că se afla într-un loc public, iar vedeta a fost impresionată de romantismul iubitului său.

Gesturi care le trădează iubirea

Matei Stratan și Mădălina Ghenea s-au cunoscut în România, în urmă cu aproximativ patru luni, prin intermediul unor prieteni comuni. De atunci, cei doi nu mai petrec nicio zi unul fără altul. Tânărul de 32 de ani, fiu de milionar, o însoțește chiar și la joburile pe care Ghenea le are peste hotare.  Mai mult, relația lor a trecut deja la un alt nivel. Mai precis, ei  stau sub același acoperiș în locuința din buricul Capitalei, pe care o deține acesta. Totodată, Mădălina și-a lăsat cariera în mâinile iubitului, pe care l-a transformat în impresar! Aceasta stabilește cu el contractele pe care să le încheie și deplasările pe care să le facă la diverse evenimente peste hotare.

Generalul Nicolae Militaru, artizanul diversiunilor cu „teroriști” care au dus la moartea multor soldați la Revoluție. De ce i-a oferit Ion Iliescu conducerea Armatei
Recomandări
Generalul Nicolae Militaru, artizanul diversiunilor cu „teroriști” care au dus la moartea multor soldați la Revoluție. De ce i-a oferit Ion Iliescu conducerea Armatei

CITEȘTE ȘI:

Mădălina Ghenea a făcut pasul cel mare cu Matei Stratan. Și-a lăsat cariera în mâinile iubitului!

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI