Andreea Berecleanu, prezentatoarea Observatorului de la ora 19.00 la Antena 1, a făcut cunoștință cu podoabele încă din copilărie, când părinții i-au dăruit un astfel de dar.
“Era un inel cu topaze, foarte frumos, care era pe măsura mea, dar care din păcate s-a rătăcit. Eram foarte mică, probabil că aveam 3-4 ani, din moment ce îmi aduc vag aminte. Tot sper și în ziua de astăzi că o să-l găsesc, pentru că nu avea unde să dispară”, ne-a spus ea.
Apoi, prima bijuterie și-a achiziționat-o din salariul de jurnalist și a fost un inel din argint masiv. De atunci, colecția ei a tot crescut. Soțul ei, Constantin Stan a reușit să o surprindă cu exemplare deosebite.
“Țin foarte mult la toate bijuteriile, mă leagă de amintiri foarte frumoase, fiecare în parte are o poveste. Toate bijuteriile dăruite de soțul meu sunt superbe. La început, poate că nu știa exact că mie îmi plac bijuteriile mai altfel, dar a învățat curând”, a precizat ea.
I-a dăruit un inel în escala făcută la Lisabona
Pasionată de bijuterii, Andreea Berecleanu are o creatoare preferată de bijuterii, de origine libaneză, care lucrează cu diamante și argint masiv. Un inel realizat de aceasta a ajuns în colecția vedetei după o vizită fulger alături de soțul ei, într-un magazin.
“Întâmplarea a făcut să îl găsesc într-un magazin de antichități, într-o escală pe care am făcut-o forțați fiind de un context în Portugalia. Și atunci am avut câteva ore de petrecut în Lisabona și am intrat într-un magazin de antichități, eu fiind atrasă de magazinele de antichități. Era acest inel Rosa Maria care m-a chemat, pur și simplu și cred că este inelul pe care îl iubesc cel mai mult. Îl port cel mai des!”, a declarat, pentru Libertatea, Andreea Berecleanu.
Foto: Facebook
Citeste si: EXCLUSIV/ Andreea Berecleanu, pictată de fiica ei. Eva nu este atrasă de televiziune, ci de artă
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!