“Fructul oprit”, un serial inspirat de povești turcești și programat să înceapă în curând la Antena 1, aduce pe micul ecran, pe lângă actori consacrați – Adrian Titieni, Marian Râlea, Doru Ana, Adriana Șchiopu (soția regretatului Dem Rădulescu) sau Adriana Trandafir -, un chip nou în showbiz: cel al Michaelei Prosan. O actriță foarte frumoasă, a cărei zi de naștere se regăsește în calendar doar o dată la 4 ani.
Michaela va juca rolul Soniei, o tânără orgolioasă, care-și protejează mereu sora (Silvia, interpretată de Alina Pușcaș) și care se mărită doar ca să scape de sub controlul mamei sale.
Libertatea: Te numeri printre cei 12.000 de români născuți pe 29 februarie… Cum e să te sărbătorești o dată la 4 ani?
Michaela Prosan: Noi, cei născuți pe 29, avem, undeva, în sufletul nostru, conștiința faptului că îmbătrânim mai greu. Asta ar fi un exemplu că vârsta unui om este un pretext, nu se cuantifică în zile, ani etc. Ce să zic, la mine în suflet e mereu sărbătoare și o dată la patru ani celebrez asta. În copilărie, părinții au fost atenți la capitolul acesta, mama a avut mereu grijă să mă surprindă. Organiza tot felul de petreceri pentru mine și prietenii mei, avea grijă de tot, până la cele mai mici detalii. Pentru ea, ziua de 1 martie era un surogat pentru cea de 29 februarie. Așa că, în copilărie, nu s-a pus niciodată problema să nu fiu sărbătorită.
De unde numele Michaela, de ce nu Mihaela?
Așa m-am prezentat eu de-a lungul timpului și așa a rămas, pentru posteritate.
Michaela Prosan, actriță în noul serial de la Antena 1, pictează de la 7 ani
Ai studiat arhitectura și designul. Ce te-a făcut s-o virezi spre actorie, care a fost declicul?
Desenez și pictez de la 7 ani. Am absolvit Liceul de Arte Ionel Perlea, din Slobozia, specializarea Arhitectură, Arte Ambientale și Design. Au fost 12 ani de pictură, desen, modelaj și, în cele din urmă, arhitectură. Eram sigură că o să merg cu studiile în aceeași direcție, aveam în plan designul de interior, până în ziua când m-am înscris la un workshop de actorie care se ținea la Teatrul Arca. Atunci s-a produs declicul. Mi-am zis: “Asta vreau să fac și pot să o fac!”. Deși mi-a fost frică și aveam emoții mari, pentru că mă îndreptam către o zonă care nu-mi era familiară, m-am bazat pe intuiția și ambiția mea și, după ce am terminat liceul, am fost admisă la UNATC, la clasa domnului Florin Zamfirescu. Părinții nu s-au opus niciodată deciziilor mele, au avut încredere în mine și asta m-a ajutat enorm. Am muncit foarte mult și nici o clipă nu m-am gândit că am făcut o alegere greșită, dimpotrivă! Mi se pare că tot ce am construit până în prezent are o coerență și se îmbină armonios.
Ce teme abordezi în picturile tale, ce te inspiră?
Găseam inspirație în tot ce mă înconjura, nu aveam o preferință pentru ceva anume. Vorbesc la trecut pentru că, din păcate, am cam abandonat activitatea asta, din lipsă de spațiu și de timp…
De la 11 ani apari în reclame, așadar, și fotomodel ai fi putut să devii. Te-ai gândit la posibilitatea de a-ți încerca norocul peste hotare, la o agenție mare?
Nu și nici nu-mi amintesc să-mi fi dorit asta. Am lăsat lucrurile să se întâmple, nu am pus niciodată presiune pe mine și tind să cred că am făcut bine. Îmi place punctul în care am ajuns acum și faptul că nu mi-am încercat norocul peste hotare a contribuit într-o oarecare măsură.
La cei ai făcut reclamă, de-a lungul timpului?
Am făcut spoturi pentru TV, videoclipuri, campanii pentru diferite branduri de haine și accesorii.
Ai studiat și la Brunel University. Ce anume? Te-a tentat vreo clipă să rămâi în străinătate?
La Brunel am urmat cursuri intensive de limba engleză și am participat la workshop-uri în anul 2008. A fost o experiență interesantă, dar nu m-a făcut să-mi doresc să rămân în Anglia. Îmi place ce fac aici și sunt abia la început. Poate îmi va surâde ideea mai târziu sau poate nu.
Joci într-un serial care se numește “Fructul oprit”. Tu ce atitudine adopți când ți se interzice ceva?
Depinde ce implică acel lucru interzis, din punct de vedere moral, și cum mă afectează. Alegerile pe care le fac vreau să fie corecte, la nivel uman. Nu aș face niciodată ceva ce nu mi-ar plăcea să mi se facă. Cred în legea compensației.
De unde-ți iei inspirația ca s-o interpretezi pe Sonia, personajul tău din serial? Este descrisă ca o femeie orgolioasă și misterioasă…
După ce citesc scenariul, mă gândesc tot timpul la ce ar fi dacă ar fi și încep să lucrez cu mine – eu în situația dată. Uneori, experiența mea de viață nu mă ajută atât de mult încât să realizez ce implică un anumit lucru din punct de vedere emoțional, așa că mă uit la filme, caut anumite reacții la oamenii din jurul meu, ca să pot să asimilez personajul.
Apariția la TV îți va aduce notorietate. Ai visat să fii celebră? Știi ce implică asta?
Există un preț pentru toate și asta mă sperie, așa că prefer să nu mă gândesc prea mult la ce implică celebritatea. Încerc să mă concentrez pe proces, nu pe succes, atunci când muncesc.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!