“Austriecii mei preferați”, scrie Mihaela în dreptul unei fotografii cu Arnold și Felix postată pe o rețea de socializare. Austriecii ei preferați, care sunt prieteni vechi. Prin urmare, era firesc ca Mihaela, iubita “supersonicului” de mai bine de trei ani, să devină, la rându-i, prietena celebrului actor și fost guvernator al Californiei.

Frumoasa noastră vedetă, jurat în emisiunea “Românii au talent”, al cărei sezon cu numărul 8 va începe la mijlocul acestei luni la PRO TV, a fost primită cu brațele deschise de Arnold, care s-a dovedit un tip foarte modest, foarte deschis și foarte jovial, în ciuda statutului său de superstar.

Iată ce ne-a povestit Mihaela despre Arnold și despre cum decurg întâlnirile cu el, despre planurile ei cu Felix și cu Ayan, fiul său, acum în vârstă de 12 ani și jumătate, despre viața în trei într-o familie aflată mai mereu în mișcare, schimbând avioane și călătorind între continente, despre o posibilă vacanță cu cei dragi în România și despre… eventualitatea unui nou mariaj.

Libertatea: Mihaela, tu și Felix sunteți mai mereu în mișcare… Cum e viața într-o casă în care parcă nimeni nu prea stă locului?

Mihaela Rădulescu: E o altfel de viață de cuplu, pentru cine vrea să accepte că se poate și așa. Eu trăiesc ce mă face fericită și asta mi se pare suficient. Suntem într-o mișcare permanentă, între o țară sau alta, dar eu am grijă mereu să fiu mama, înainte de orice.

PSD continuă strategia prudenței electorale cu un obiectiv îndrăzneț: „în liniște” către 38-39 la sută din voturi
Recomandări
PSD continuă strategia prudenței electorale cu un obiectiv îndrăzneț: „în liniște” către 38-39 la sută din voturi

În România aveți planuri să veniți în vacanță? În doi sau în trei…

Am bătut planeta împreună și tot așa arată viață noastră în continuare, dar încă n-avem timp de vacanțe, avem programele prea încărcate. Când o să fie cazul, o să-i aduc în România, în locurile mele preferate, și pe Ayan, și pe Felix. Partea cea mai frumoasă, din toate călătoriile noastre în doi sau în trei, sunt amintirile grozave din fiecare loc, locurile pe care le vizităm și oamenii cu care ne împrietenim.

Mihaela Rădulescu i-a vorbit lui Arnold Schwarzenegger despre România: “A fost foarte curios”

cu ArnoldIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

În ulltimii ani ai ajuns foarte des în America, alături de Felix, și acolo l-ai cunoscut îndeaproape pe Arnold Schwarzenegger. Povestește-te un pic despre el, despre relația voastră…

E aproape o tradiție să ne vedem când ajungem în Los Angeles. Arnold și Felix sunt prieteni buni de ani de zile. E o plăcere să conversez cu el, a fost foarte curios să-i povestesc despre România și m-am bucurat să aud cât de mult o admiră pe Nadia Comăneci! (n.r. – Arnold și Nadia sunt atât de apropiați, încât au petrecut Crăciunul împreună) E un tip jovial și simplu, simpatic foc și într-o formă fizică fantastică. Am cunoscut multe celebrități în lumea lui Felix, de la figuri celebre în lumea sportului mondial, până la actori, oameni de televiziune, artiști…

Dilema cetățeanului în campania electorală: stau cu ochii ca pe butelie pe candidați sau îi ocolesc ca pe ciumați?
Recomandări
Dilema cetățeanului în campania electorală: stau cu ochii ca pe butelie pe candidați sau îi ocolesc ca pe ciumați?

«Am un copil care intră în adolescență și care are nevoie de mine cât mai mult»

Mihaela Radulescu si Ayan

Mihaela, alături de Ayan, mândria ei. Puștiul va împlini 13 ani la vară

Începe în curând “Românii au talent”, dar știm că ai proiecte independente de televiziune… Ce altceva mai faci în afară de participarea la show-ul de la PRO TV și ce planuri ai?

Nu mai fac planuri pe termen lung, pentru că am învățat că e mai productiv să înaintezi cu pași mici și siguri, să te ocupi de ce faci în acel moment cu plăcere și cu toată energia. Sigur că-mi mai trec diverse idei prin minte, dar momentan, nu mă dedic altor proiecte, în afară celor de la PRO TV, scrisului și acțiunilor umanitare pe care le fac de la distanța la care am ales să trăiesc. Am un copil care întră în adolescență și care are nevoie de mine cât mai mult și trăiesc fericită povestea mea de iubire cu Felix. Ajunge pentru această etapă a vieții.

Apropo de copilul care intră în adolescență… Dă semne Ayan că și-ar fi ales drumul în viață, știi către ce anume se va îndrepta?

Nu știu spre ce se va îndrepta Ayan, e încă în căutarea drumului și nu-l grăbesc să aleagă nimic, dimpotrivă, vreau să văd că studiază toate posibilitățile și că face alegerea care-l va mulțumi cel mai mult.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Cine cred românii că ar fi un prieten mai bun al României dintre Donald Trump și Kamala Harris
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Cine cred românii că ar fi un prieten mai bun al României dintre Donald Trump și Kamala Harris

Nu mai vrea să se mărite: «Nu mai cred că niște hârtii ar fi vreo garanție de rezistență în cuplu»

Cu planurile profesionale ne-ai lămurit, dar cu cele de cuplu cum stai? Vreo nuntă la orizont?

Nu avem așa ceva în plan. Eu nu vreau nici un alt măritiș, vreau doar să fiu fericită, iubita și prețuită. Câtă vreme simt asta, pot să dau tone de iubire și dedicare la schimb. Nu mai cred că niște hârtii ar fi vreo garanție de rezistență în cuplu, cred că doar niște sentimente trainice pot face asta. Și aici stăm bine. Suntem un cuplu cu foarte multă libertate de ambele părți, cu meserii acaparante și cu o enormă plăcere de a fi împreună, în absolut orice împrejurare. Nu funcționăm după manual, dar trăim tot ce ne învață manualul că e important într-un cuplu. Ce-mi doresc cel mai mult ? Să-mi fac băieții fericiți, în primul rând pe Ayan, și apoi pe Felix, căci și ei mă fac fericită și mândră în atâtea feluri!


Citește și: VIDEO EXCLUSIV / Roxana Vancea are un nou iubit, dar îl ține ascuns … în dormitor. „Este sportiv de performanță”


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Știrileprotv.ro
Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Wow! Cum arăta vila de lux a Oanei Zăvoranu, evaluată la peste 1 milion de euro: lumini la wc, televizor în baie, oglinzi peste tot, și asta nu-i nimic! Doar în filme mai vezi așa ceva! IMAGINI UNICE
Viva.ro
Wow! Cum arăta vila de lux a Oanei Zăvoranu, evaluată la peste 1 milion de euro: lumini la wc, televizor în baie, oglinzi peste tot, și asta nu-i nimic! Doar în filme mai vezi așa ceva! IMAGINI UNICE
Singura zodie care nu se înțelege cu nimeni!
Libertateapentrufemei.ro
Singura zodie care nu se înțelege cu nimeni!
Orașul din România în care oamenii sunt sfătuiți să stea cât mai puțin afară. ”Plouă efectiv cu cenușă”
FANATIK.RO
Orașul din România în care oamenii sunt sfătuiți să stea cât mai puțin afară. ”Plouă efectiv cu cenușă”
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
GSP.RO
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
Cinci zodii vor avea parte de cele mai bune două luni din viață. Vor renaște din propria cenușă, perioadă de aur pentru Tauri și Fecioare
FANATIK.RO
Cinci zodii vor avea parte de cele mai bune două luni din viață. Vor renaște din propria cenușă, perioadă de aur pentru Tauri și Fecioare
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Financiarul.ro
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Un escroc care sărea intenţionat în faţa maşinilor şi le cerea şoferilor 1.000 de lei a ajuns în comă şi cu dosar penal
Observatornews.ro
Un escroc care sărea intenţionat în faţa maşinilor şi le cerea şoferilor 1.000 de lei a ajuns în comă şi cu dosar penal
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși
HOROSCOP
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI