Libertatea: Ai umblat ceva prin țară, filmând pentru “Ie, Românie”. Ce tradiții unice, ce straie frumoase și ce mâncăruri grozave ai descoperit?

Nicolai Tand: De-a lungul vieții, eu am tot umblat prin țară. Am început să muncesc de mic, plecam la lucru în diverse zone ale țării, pentru a face un ban, și așa am ajuns să merg prin mai toată România. Ei bine, chiar și așa, n-am mai mâncat niciodată până acum sarmale cu piftie, o rețetă pe care am descoperit-o la filmările pentru “Ie, Românie”, în Oltenia. Nu mi-aș fi imaginat că sunt așa gustoase! Cât despre straie… mie îmi plac foarte mult lucrurile tradiționale. Cred că m-ați văzut de multe ori umblând cu un clop sau un pieptar. De data asta, mi-am cumpărat din Oltenia o haină pe care o purtau de mult minerii, era făcută special pentru ei. Foarte mult mi-a plăcut!

Prin ce colț de Românie ți-a fost mai greu să te înțelegi cu oamenii? Că vorba-i diferită, sunt multe regionalisme…

Zâmbetul e un limbaj universal, așa că nu s-a pus problema să nu ne înțelegem. Eu încă vorbesc cu multe regionalisme, pentru că e felul meu de a rămâne aproape de casă, de Maramureș, dar tot mă fac înțeles! Ha,ha,ha…

Va scoate o carte cu rețetele mamei lui

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Dacă ar trebui să gătești numai cu ingrediente neaoșe, așa, ca o provocare, crezi că te-ai descurca?

Gândiți-vă că toată copilăria și adolescența mea eu am trăit cu produse neaoșe! Mama gătea fix ce aveam în grădină sau ce lua de la animalele pe care le creșteam și ăsta era un lucru firesc pentru orice gospodărie. Oamenii de la țară știu să valorifice altfel fiecare lucru, fiecare aliment pe care îl au și credeți-mă că ies niște mâncăruri senzaționale. De asta eu m-am și hotărât să adun într-o carte toate rețetele pe care mama le făcea numai cu ce aveam în grădină. E un proiect al meu de suflet, care sper să fie gata foarte curând.

Nicolai Tand își deschide pensiune în Maramureș: “Mi-ar plăcea să gătesc numai cu ce voi avea în grădină”

Te-ai vedea retrăgându-te la Rozavlea, să fii fermier sau să conduci o pensiune?

Chiar am în plan asta! Rozavlea este pentru mine locul în care reușesc cel mai bine să îmi încarc bateriile. Casa părintească (pe care anul trecut Nicolai a înfrumusețat-o cu o poartă tradițională – n.r.), discuțiile cu vecinii, munca prin grădină sunt pentru mine cea mai bună sursă de energie. La o mică pensiune am început să lucrez deja și tare mi-ar plăcea să gătesc numai cu ce voi avea în grădină. Cu munca la câmp, cu munca pământului sunt deja obișnuit, așa că pentru mine ar fi ceva cât se poate de normal. Sunt un tip agitat, activ, dar asta mi se întâmplă și dacă stau la oraș și dacă mă aflu la țară. Eu găsesc oriunde ceva de făcut. (râde)

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Ai în plan să dai mai departe în familie afacerea ta sau copiii par a avea alte pasiuni decât gastronomia?

Nicolai Tand cu sotia si copiii

Nicolai are doi copii superbi cu soția lui, Monica: Ilona și Iancu. Toți patru sunt îndrăgostiți de Rozavlea și își petrec vacanțele acolo

Copiii sunt încă mici, e greu să îmi dau seama în ce direcții vor dori să meargă. Business-urile mele, cele două restaurante și firma cu produse de panificație, LUnivers de Nicolai, le-am construit cu gândul la ei. Vreau să fie moștenirea pe care le-o las lor, sunt afaceri în care mi-am pus și îmi pun tot sufletul, îmi place foarte mult ceea ce fac și cred că eforturile tuturor părinților sunt motivate de viitorul copiilor lor.

Dintre colegii tăi de la noua emisiune, Cosmin Seleși, Andreea Bălan, prezentatorul Mircea Radu, care ți-e mai apropiat?

Pe Mircea Radu l-am cunoscut odată cu acest proiect si am descoperit un tip foarte pasionat și implicat în ceea ce face, lucru pe care eu îl apreciez din toată inima la un om. Cu Andreea și cu Cosmin mă știu de ceva vreme. Cu Cosmin am început să mă știu tot mai bine pentru că mergem și venim împreună de la fiecare filmare, iar pe drum avem o grămadă de vreme de stat la povești. Cosmin e și pasionat de gătit, așa că de multe ori mă sună să mă mai întrebe vreo rețetă sau să-i dau un sfat în bucătărie.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor


EXCLUSIV/Margherita s-a lăsat de pop și dance și s-a lansat cu propriul taraf! ”E datoria mea să duc mai departe tradiția”

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI