De cealaltă parte, Marius Elisei a explicat că regretă gestul lui, dar a povestit și faptul că Oana este foarte colerică și că țipă când se enervează. ”Eu de ceva vreme, nu ştiu din ce cauză, nu mai pot adormi decât spre dimineaţă. Am foarte multe gânduri, planuri, idei. Stând şi căutând pe internet tot felul de soluţii, automat îţi îndepărtezi partea de somn. Trebuie să mă regăsesc, să o iau de la început. (…) Dimineaţa ne-a găsit altfel. Eu eram la bucătărie. Eu sunt o persoană care ţin în mine. Eu nu ştiu să explodez. Atunci, acumulând mai multe din urmă care s-au mai întâmplat între mine şi ea, între părinţii mei şi mai multe, eu încă le ţin în mine. Ea s-a trezit, a venit să bea apă, mi-a spus ceva şi imediat mi-a sărit muştarul. Partea nasoală e că venind şi spunându-mi, nu ceva peste cap, încărcătura mea este foarte mare, m-a găsit în faţa laptopului cu Facebook-ul deschis. La nervi am scris mesajul acela. Nu scrie despărţire, divorţ. Nu este frumos ce am făcut. (…) Tu o cunoşti foarte bine pe ea, ea se enervează şi imediat ţipă. Nu este prima dimineaţă în care mă găseşte aşa. Nu am plecat de acasă. (…) I-am explicat ei. I-am zis că îmi pare rău”, a spus Marius Elisei.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

”Eu nu am plecat niciodată de acasă. Ne-am mai certat. Vom mai avea ani de relaţie, acum avem 4 ani. Mi-am dorit şi îmi doresc să fiu alături de ea în orice situaţie”, a mai spus Marius.

”Ştiu că regretă. A regretat încă din acea dimineaţă. Aşa cum am spus şi eu, cred c ă era frumos şi firesc ca el să facă aceste precizări ca să nu creadă lumea că eu vorbesc singură. De asta a şi venit singur ca să nu aibă nimeni impresia că am stat eu lângă el. El a explicat perfect că spre deosebire de mine, este un om introvertit. Nu le scoate din el. Ele se adună acolo undeva şi e de ajuns doar o fracţiune de secundă ca să facă ceva. Nu este violent. Are câte o reacţia din asta. E normal şi îl înţeleg perfect. La mine e invers, eu mă descarc, explodez. Au fost diverse etape. Noi am vrut să stopăm nebunia asta, să arătăm că suntem bine”, a spus Oana Roman, la Antena 1. În plus, vedeta a adăugat că nici soțul este nu este ușă de biserică: ”Când bea, Marius are câte o reacție”.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Pe cine susține Gigi Becali în turul 2: Lasconi sau Georgescu?
FANATIK.RO
Pe cine susține Gigi Becali în turul 2: Lasconi sau Georgescu?
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI