De la un baldachin format din sute de flori până la tortul de etajeîmpodobit cu flori proaspete, nu a fost făcută nicio economie pentru nunta de la Moscova a cuplului Karen și Lilit.
Ceremonia religioasă a avut loc la biserica apostolică armeană de la Moscova, iar apoi petrecerea la care au participat în jur de 200 de invitați s-a ținut la sala Safisa, una dintre cele mai prestigioase locații ale capitalei Ruse.
La intrare, oaspeții au intrat pe sub un tavan acoperit în totalitate cu mii de flori purpurii înainte de a ajunge în fața unui perete pe care erau inițialele celor doi miri și unde li se făceau fotografii.
Atmosfera la petrecere a fost întreținută de vedete precum Eros Ramazzotti sau cântărețele ruse Alla Pugacheva și Vera Brezhneva.
Tortul a fost fără îndoială unul dintre cele mai spectaculoase văzute la o nuntă. Înalt de aproape 4 metri, acesta a avut patru etaje și a fost împodobit din abundență cu flori naturale.
Karen este fiul cel mai tânăr al mogulului imobiliar Samvel Karapetyan, de 52 de ani, a cărui avere estimată la 4,6 miliarde de dolari îl plasează pe locul 32 pe lista Forbes a miliardarilor ruși. Samvel, care locuiește la Moscova, dar este născut în Armenia, deține firma imobiliară Tashir Group, care are 33 de magazine, patru complexe de birouri și opt hoteluri din Rusia.
Între timp, Lilit este o vedetă promovată pe rețelele de socializare și care își distrează urmăritorii de pe Instagram postând fotografii cu haine și produse de lux pe care le achiziționează.
Nu se știe când și cum s-au întâlnit cei doi miri, dar la nunta la fel de fastoasă a fratelui mai mate al lui Karen, Sargis, din luna iunie a anului trecut, aceștia au putut fi văzut împreună.
::placeholdeR–>
Samvel Karapetyan a cheltuit 2 milioane de dolari când fiul său cel mai mare s-a căsătorit cu Salome Kintsurashvili, Georgia, la același loc în Moscova anul trecut.
La nunta lui Karen au participat personalități importante ale cercurilor înalte din Moscova, inclusiv apropiați ai președintelui rus Vladimir Putin.
Printre invitați a fost și secretarul său de presă al președintelui, Dmitri Peskov, în vârstă de 49 de ani, alături de soția sa, patinatoarea Tatiana Navka.
Și președintele Armeniei, Serzh Sargsyan, în vârstă de 63 de ani, a fost invitat la petrercere.
Citește și: VIDEO EXCLUSIV/ Mihai Mitoșeru s-a însurat în urma unui pariu. L-au provocat și l-au și filmat