Deși nu-i place să-și pună viața intimă pe tapet, Paula Seling a făcut câteva mărturisiri legate de mariajul său. Ea și-a deschis sufletul și a explicat cum este relația cu partenerul său de viață.
„Eu zic că e foarte frumoasă. Sau cel puțin așa sper. Suntem doi oameni care cred că se potrivesc foarte bine unul cu celălalt. Eu zic că suntem ok. Tot ceea ce facem, facem împreună în ceea ce privește atât cariera mea, cât și lucrurile personale, tot ceea ce avem de făcut împreună pentru a ne face viața mai frumoasă și mai confortabilă. Suntem împreună cât de mult timp se poate. Este cel mai mare dătător cu părerea în ceea ce privește piesele pe care le fac. Eu cred că e ce trebuie. Eu nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi altfel sau că ar trebui să mă gândesc la altceva. Cred că încrederea în Dumnezeu, încrederea că atunci când ai spus un „DA”, îl spui pentru toată viața. Trebuie să fii conștient că indiferent ce probleme întâmpini, atâta timp cât ai spus în fața lui Dumnezeu „DA”, atunci trebuie să faci totul să funcționeze”, a afirmat Paula Seling.
Întrebată despre un eventual bebeluș, artista a răspuns:
„Nu știu. Eu nu sunt genul de persoană care să își facă planuri în felul în care să vă pot spune acum, mâine, poimâine. Nu știu, când o să vrea Dumnezeu și dacă va vrea Dumnezeu și va fi cazul, dacă nu… asta e viața”.
Recomandări
Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale
Paula Seling are un mariaj fericit alături de Radu Bucura.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
CNA cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu: Manipularea opiniei publice şi exploatarea tinerilor
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții